Când devine autoexigenţa o problemă psihică


Omul nu se poate dezvolta fără să fie exigent cu el însuşi, înainte ca alţii să aibă aşteptări de la el. Cum ce este prea mult strică, şi autoexigenţa poate deveni problematică. Atunci când ajungem să vorbim despre perfecţionism disfuncţional, psihologii atrag atenţia că acesta poate să devină cauza multor probleme de sănătate fizică şi psihică.


 

Este important să ne fixăm ţeluri şi să facem eforturi pentru a le atinge, dar autoexigenţa excesivă, forţarea la maximum a limitelor noastre şi consumul psihic exagerat sunt “ingredientele” perfecţionismului disfuncţional; acesta poate genera probleme psihologice, sentimente de vinovăţie şi neputinţă care ajung sa ne afecteze în feluri nebănuite.

Ce este, concret, autoexigenţa?

Perfecţionismul disfuncţional apare atunci când ne auto impunem obiective şi standarde nerealiste şi rigide. Autoexigenţa se traduce deseori printr-o senzaţie de neconformitate, de incapacitate de a găsi metodele potrivite pentru a-ţi atinge scopurile şi printr-o autocritică exagerată şi nocivă.

Nu este rău să fii o persoană perfecţionistă, însă este important să îţi stabileşti criterii de autoevaluare realiste, nu absolute. Perfecţionistul disfuncţional, însă, simte doar că a făcut lucrurile bine sau rău, fără să fie capabil să evalueze obiectiv alţi factori ce pot să influenţeze succesul sau eşecul.

Cei care cer prea mult de la ei au o stimă de sine instabilă şi dispoziţie schimbătoare; ei trec rapid de la sentimente de mândrie şi bucurie la cele de frustrare şi furie.

Nevoia de validare externă

Psihologul Helena Sutachan scrie într-un articol că pentru perfecţionişti este foarte importantă validarea celorlalţi.

Ei se tem, totodată, de evaluări negative şi de critici şi tocmai de aceea devin, de cele mai multe ori, anxioşi în lupta lor de a se ridica la standardele pe care singuri şi le-au impus.

Cum apare autoexigenţa

Originile autoexigenţei pot varia în funcţie de istoria personală, aceasta fiind o trăsătură de personalitate multidimensională.

Perfecţionismul poate fi învăţat

Autoexigenţa se învaţă acasă sau la şcoală, încă din copilărie, atunci când părinţii sau profesorii au pus prea mult accent pe notele primite sau au fost prea stricţi cu felul în care era distribuit timpul de învăţat şi cel de relaxare şi odihnă. Mecanismele învăţate în copilărie se instalează în creier şi ne influenţează în viaţa adultă, determinând modele de autoexigenţă.

Autoexigenţa poate fi declanşată

Omul devine perfecţionist uneori din cauza unei situaţii sau a unui moment în care simte că ar fi putut face mai multe pentru a atinge un obiectiv. Un alt trigger pentru autoexigenţă poate fi dorinţa de a imita pe cineva sau de a atinge sau chiar depăşi performanţele altora. Frustrarea provocată de un eşec personal sau determinarea de a obţine ceva îi face pe unii să ceară foarte mult de la ei înşişi se transformă în autoexigenţă şi să aştepte, totodată, aprecierea celor din jur, validare socială şi, odată cu ele, senzaţia de apartenenţă şi acceptare.

Cum ne poate afecta perfecţionismul disfuncţional

Atunci când ne fixăm ţeluri şi standarde înalte, când încercăm să funcţionăm după criterii rigide, mai devreme sau mai târziu apar suferinţa şi frustrarea. Autoexigenţa exagerată poate declanşa simptome de depresie şi anxietate generată de senzaţia că nu suntem niciodată suficient de buni.

Rezultatul: stimă de sine scăzută, competitivitate exagerată, dorinţă de izolare şi, la un moment dat, lipsa determinării de a mai face ceva, generată de teama uriaşă de eşec.

Pe lângă blocajele psihologice pe care le poate provoca perfecţionismul disfuncţional riscăm să începem să suferim şi fizic. Cum nivelul de stres este foarte ridicat pot apărea insomnii, probleme gastrointestinale, senzaţie de epuizare, tensiune musculară.

Vestea bună este că perfecţionismul disfuncţional se poate corecta. Primul pas este să schimbăm felul în care ne impunem să facem anumite lucruri sau să ne ridicăm la anumite standarde. În loc să ne gândim că "trebuie" sau "e obligatoriu", putem să spunem "vreau să" sau "mi-ar plăcea să". Rolul acestei schimbări de discurs este că astfel schimbăm progresiv felul în care ne autoevaluăm.

Recunoaşterea reuşitelor, chiar şi parţiale, şi a eforturilor pe care le depunem, chiar dacă nu atingem mereu obiectivel, este o strategie care ne va ajuta să ne controlăm autoexigenţa, să ne stabilim priorităţile, dar şi să ne recunoaştem mai uşor şi mai obiectiv greşelile, pentru a putea să nu le repetăm şi să ne dezvoltăm.

Sursa foto: shutterstock.com 

vezi emisiunile doctor de bine

De ce tind românii să exagereze cu mâncarea și cumpărăturile de sărbători
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 28 noiembrie 2021
Patru principii alimentare care înseamnă, de fapt, o alimentație sănătoasă
Cum păcălește SARS-CoV-2 sistemul imunitar în lipsa vaccinării și ce se întâmplă...
Cât de des este necesară o vaccinare anti-pneumococică. Infecția poate fi mai...
Substanțele nutritive prezente în mâncare care ne pot influența dispoziția

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies