Cum a ajuns o femeie în comă după ce a făcut varicelă: „Aveam halucinații și dureri insuportabile de cap”


Despre varicelă sau vărsat de vânt se știe că este o boală a copilăriei. Dacă pe vremuri imunizarea se făcea doar prin boală, de obicei la scurt timp după ce copiii intrau în colectivitate la grădiniță sau a școală, acum ea se poate face și prin intermediul unui vaccin. 


Acesta este recomandat în special celor care nu au făcut vărsat de vânt în copilărie, dar și celor care l-au avut, pentru că boala poate fi făcută și a doua oară. Iar, odată cu avansarea în vârstă, forma bolii poate fi chiar foarte gravă și poate lăsa sechele severe.

Așa a pățit o femeie din Marea Britanie care a ajuns chiar în comă din cauza efectelor severe pe care virusul varicelei le-a avut asupra creierului său.

Angelique Aldworth, în vârstă de 44 de ani, a avut o experiență traumatizantă după al doilea episod de vărsat de vânt din viața sa. Deși a avut boala în copilărie, a făcut-o și a doua oară și a ajuns să îi pună viața în pericol.

Se întâmpla la începutul lui 2020, cu puțin timp înainte de declararea pandemiei COVID-19 și a perioadelor de carantină și izolare. Avea dureri extraordinar de puternice de cap, dar le-a pus pe seama vremii, a oboselii și a altor factori. Cefaleea devenise parte din viața sa, era cu ea zi și noapte, dar ea și-a văzut în continuare de viață, sperând că în timp va dispărea. Asta nu s-a întâmplat, însă, și chiar a ajuns să zacă în pat trei zile la rând din cauza durerilor insuportabile; avea inclusiv halucinații din cauza stării sale.

Cum a ajuns în comă din cauza varicelei

Într-o dimineață, când soțul s-a dus în cameră pentru a-și lua la revedere înainte de a pleca la serviciu, a găsit-o având un atac atât de puternic, încât își mușcase efectiv o bucată din limbă. A chemat imediat ambulanța, iar Angelique a fost dusă de urgență la spital, unde a fost plasată în comă indusă și respira cu ajutorul unui plămân artificial. S-a trezit după 10 zile la terapie intesivă, speriată și confuză.

Diagnosticul pus de medici era encefaliă, o infecție care duce la umflarea creierului. Fusese la un pas de moarte la mijlocul celor 10 zile, când medicii au încercat să o scoată din comă, dar ea nu reacționa la niciun stimul. Testele efectuate au arătat că infecția fusese provocată de virusul varicelei, după ce Angelique făcuse boala pentru a doua oară în viață.

La capătul a două săptămâni de spitalizare, femeia a fost externată cu recomandarea de a face mai multe luni de recuperare. Avea nevoie de terapie fizica și psihică, moralul său fiind la pământ; Angelique se temea inclusiv să mai doarmă: spaima că ar putea să nu se mai trezească o paraliza pur și simplu și nu o lăsa să închidă un ochi. Între timp, până a început să își revină, avea nevoie să fie hrănită, îmbrăcată, schimbată, ca un copil mic. Din fericire, lunile întregi de recuperare au dat roade, iar acum femeia duce o viață normală.

vezi emisiunile doctor de bine

Carina Coșereanu, psiholog clinician: „Cearta de la bani în cuplu înseamnă strategii...
Lucrul mai puțin știut de fumători. Ce se întâmplă în corp, de fapt
Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 21 aprilie 2024

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies