Obiceiul dezgustător cu care un bărbat susține că s-a vindecat de depresie. Familia nici nu vrea să mai audă de el


Mulți sunt dispuși să încerce tot felul de terapii alternative atunci când au probleme medicale, iar urinoterapia este, probabil, una dintre cele mai controversate astfel de metode. Un bărbat de 34 de ani care a decis să își trateze astfel problemele de sănătate a ajuns să fie respins de propria familie din cauza acestui obicei dezgustător.


Harry Matadeen are 34 de ani și a apelat la urinoterapie pentru a scăpa de depresie și alte probleme. El spune că de când a început „tratamentul” a ajuns să arate cu 10 ani mai tânăr și că se simte mult mai bine și mai liniștit. Harry este vegan și consumă în fiecare zi 200 ml de urină proprie, veche de o lună, încă din 2016. Ceea ce el spune că l-a ajutat să scape de multe probleme, mai ales de cele psihice, i-a adus, însă, respingere din partea celor din jur. Sora lui nici nu mai vrea să audă de el din cauza obiceiului său dezgustător, pe care Harry îl numește, însă, „secretul tinereții veșnice”.

Harry Matadeen a scris chiar și cărți despre presupusele beneficii ale obiceiului său, despre care adepții spun că este un leac pentru multe afecțiuni, de la cele autoimune, până la dureri cronice.

„Din momentul în care am băut prima oară urină, parcă mi s-a trezit creierul și depresia a dispărut. Am avut un nou sentiment de pace, calm și determinare. Familia mea nu a fost niciodată de acord cu ce fac. Ei spun că este dezgustător. Sora mea nu mai vorbește cu mine”, susține Harry Matadeen.

Avertismentul medicilor

Urinoterapia este, în accepțiunea medicilor, este mai degrabă urofagie și, spun ei, nu există dovezi concrete ale beneficiilor sale. Departe de a fi vindecatoare, această practică originară din Egiptul antic grăbește deshidratarea și expune „consumatorii” la bacterii periculoase. „Urina este un produs rezidual care conține 90% apă. Restul este amoniac și săruri, bacterii și alte produse reziduale. Consumând-o te poate deshidrata și poate introduce bacterii în organism. Excrementele sunt scoase din organism pentru un motiv”, spune dr. Jeff Foster, citat de Daily Mail.

Cu toate acestea, sunt și persoane publice care au recunoscut că apelează la urinoterapie, printre ele cântărețele Madonna și Kesha.

vezi emisiunile doctor de bine

Cât de des este indicat să consumăm pește. Reduce cu 17% riscul de deces
Carina Coșăreanu, psiholog clinician: „Cearta de la bani în cuplu înseamnă...
Lucrul mai puțin știut de fumători. Ce se întâmplă în corp, de fapt
Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies