Ordinea în care debutează simptomele variolei maimuței. Primul semn al bolii 


Deși există doar aproximativ 200 de cazuri confirmate, experții în sănătate încep să investigheze răspândirea noii boli care sperie lumea, variola maimuțelor. 


Variola maimuțelor este un virus care își are originea în animalele din Africa de Vest și Centrală. Deși de obicei se limitează la animale, așa cum au arătat focarele anterioare, aceasta se poate transmite și la oameni.

"Acesta este un virus care aparține aceluiași grup ca și virusul variolei; cu toate acestea, este o formă mult mai blândă și mai puțin mortală a acestuia", spune Dr. William Schaffner, expert în boli infecțioase la Centrul Medical al Universității Vanderbilt din Tennessee.

Primul caz confirmat a fost înregistrat pe 7 mai de la o persoană care a călătorit în Marea Britanie din Nigeria. Cazuri ulterioare au fost observate în Londra, dar nu au avut legătură cu primul caz, sugerând lanțuri de infecție nelegate. Până în prezent, nu au fost raportate cazuri de deces.

Simptomele inițiale ale variolei maimuței sunt respiratorii superioare sau asemănătoare gripei. Cu toate acestea, ele nu se manifestă decât după două săptămâni de la momentul în care cineva este infectat.

"Dacă ești expus și infectat cu virusul, acesta are o perioadă de incubație foarte lungă – și, odată ce intră în corp, afectează mai întâi organele interne", a explicat Schaffner.

"Aceste simptome includ o febră foarte proeminentă, dureri de corp, dureri de cap și oboseală".

Pe măsură ce organismul luptă cu aceste simptome, limfadenopatia, sau ganglionii limfatici măriți, apare după simptomele inițiale.

Aceste simptome progresează apoi spre o erupție cutanată care se găsește adesea pe mâini, picioare, față, gură sau chiar pe organele genitale. Aceste erupții se transformă în umflături ridicate sau în papule roșii dureroase pline de puroi.

vezi emisiunile doctor de bine

De ce este important să mâncăm puțin din toate. Explicațiile unui medic
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 19 martie 2023
România este în prima clasă de risc în privința aterosclerozei. Ce este această...
Ce se întâmplă în corp atunci când ronțăim toată ziua și nu respectăm cele...
Cum apare ficatul gras la vârstă mică. Între 7 și 9 ani e perioada cea mai periculoasă...
Cum are corpul de suferit atunci când facem foamea să slăbim și nu respectăm...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies