Pericolul de sub unghiile lungi: acolo se „ascund” bacterii și ciuperci periculoase, rezistente la antibiotice


Unghiile lungi și frumos lăcuite sunt un semn de fenimintate și eleganță. Doar că sub ele, oricât ar părea de crate, se pot ascunde microorganisme extrem de periculoase pentru sănătate.


Un profesor american de biologie trage un semnal de alarmă pentru toate femeile care adoră unghiile lungi, naturale sau construite: sub ele se pot ascunde 32 de specii de bacterii și 28 de tipuri de ciuperci.

Dr. Jeffrey Kaplan, biolog la Universitatea in Washington D.C., spune că bacteriile și ciupercile ajung sub unghii de pe toate obiectele pe care le atingem în cursul unei zile. Majoritatea sunt inofensive, dar unele pot genera infecții care provoacă umflături, durere și îngroșarea unghiilor.

Studiile au arătat că stafilococul auriu, responsabil pentru multe infecții cutanate și rezistent la antibiotice se simte foarte bine sub unghiile lungi, chiar mai bine decât sub cele scurte, care pot fi mult mai ușor curățate. Dr. Kaplan atrage atenția că în urma studiilor au fost identificate 32 de bacterii diferite și 28 de ciuperci diferite sub unghiile de la mâini. Și, mai spune el, unghiile lungi naturale sau construite cu gel sau din acril sunt mai susceptibile să „găzduiască” astfel de microorganisme.

„Bacteriile de sub unghii se pot răspândi cu rapiditate în organism prin scărpinat, rosul unghiilor, scobit în nas sau sugerea degetelor”, spune dr. Kaplan. Astfel, se poate ajunge la infecții care afectează nu doar unghiile, ci și alte zone din corp. Mai rău este că multe dintre aceste microorganisme sunt rezistente la antibiotice. 

„Cu cât este mai lungă unghia, cu atât mai mare este suprafața pe care aceste microorganisme se pot fixa”, a punctat Jeffrey Kaplan, subliniind că unghiile lungi se curăță mai greu atunci când te speli pe mâini. În plus, chiar și atunci când folosești ustensile pentru curățarea unghiilor, precum o periuță sau o pilă specială, microorganismele pot fi împinse și mai mult spre baza unghiei, unde pot provoca infecții.

Dacă pentru „purtătoarele” de unghii lungi cel mai rău scenariu este o infecție care le va distruge unghiile cu care se mândresc atât de mult, o categorie aparte o reprezintă mamele sau femeile care lucrează în domeniul sanitar, cu copii mici și foarte mici, al căror sistem imunitar este incomplet dezvoltat.

Două asistente de la un spital din Oklahomaau fost acuzate că au contribuit la moartea a 16 copii în perioada 1997-1998 din cauza bacteriilor depistate sub unghiile lor lungi și care au fost transmise bebelușilor. Poate tocmai de aceea în cele mai multe unități spitalicești personalul este obligat să aibă unghiile scurte și curate, pentru a preveni acumularea de bacterii și transmiterea lor la pacienți.

vezi emisiunile doctor de bine

Cum apare anemia și care sunt principalele cauze. Cele mai multe boli cronice evoluează...
”Putem să nu mâncăm nimic 40 de zile”. Mihaela Bilic: ”Cu cât mâncăm mai...
Zgomotele auzite doar într-o singură ureche pot masca extrem de multe diagnostice....
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 14 aprilie 2024
Cât de importantă este activitatea fizică pentru organismul nostru. Toate celulele...
În cazul accidentărilor, ligamentele din genunchi se rup frecvent. Cum le putem...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies