440 de medici și moașe au obținut certificarea pentru gestionarea marilor urgențe din sarcină și naștere


Un program de perfecționare, finanțat cu fonduri europene, le-a permis profesioniștilor din sistemul medical românesc să-și îmbunățească nivelul de competențe.


Doi ani și 8 luni a durat proiectul „Formarea prin simulare medicală în scopul gestionării marilor urgențe din sarcină și naștere – GEST-URGENT”, un program derulat de Spitalul Clinic Filantropia București în perioada decembrie 2017 – august 2020. Cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, proiectul s-a adresat medicilor și moașelor din spitalele de stat din 39 de județe.

Principalul obiectiv al proiectului a fost îmbunătățirea nivelului de competențe al profesioniștilor din sectorul medical în domeniul prioritar de sănătate “Sănătatea femeii și copilului. 1.a. Mortalitate infantilă și risc de deces neonatal”.

Urgențele medicale în sarcină și la naștere sunt rare și de aceea necesită o instruire specifică și de lungă durată. Pentru rezolvarea acestor cazuri foarte importantă este munca în echipă. În fiecare dintre sesiunile de formare ale proiectului au participat echipe de medici și moașe, provenind din același spital, pentru ca ei să ajungă să abordeze mai eficient fiecare caz real”, a declarat dr. Anca Panaitescu, manager de proiect. 

Principalele rezultate ale proiectului

  • 440 de medici și moașe din instituțiile publice și-au îmbunătățit nivelul de cunoștințe și au fost certificați ca urmare a participării la programul de formare specifică prin simulare medicală pentru gestionarea marilor urgențe din sarcină și naștere, comun pentru medici și moașe;
  • 21 de medici din instituțiile publice au participat la schimburi de experiență prin parcurgerea cursului Managing Medical and Obstetric Emergencies and Trauma (mMOET), Manchester, Marea Britanie sau a seminarului online Managing obstetric emergencies – case studies and exchange of experience, Padova, Italia;
  • A fost elaborat și difuzat către grupul țintă și către bibliotecile universităților de medicină și farmacie, manualul Gestionarea marilor urgențe obstetricale. Manualul reprezintă un veritabil element de inovare socială prin faptul că aduce un aport de informații teoretice actualizate ce sunt exemplificate practic, prin tutoriale video ale manevrelor propriu-zise. 

Metodele de formare și instruire s-au bazat în principal pe scenarii de simulare medicală ce permit practicarea în condiții de siguranță a manevrelor necesare pentru gestionarea adecvată a marilor urgențe din sarcină și de la naștere. 

Astfel, în cadrul Proiectului GEST-URGENT, cu ajutorul manechinelor sofisticate, ce încorporează tehnologie computerizată de ultimă generație, a echipamentelor clinice reale și prin participarea directă a formatorilor specializați, au fost create scenarii medicale menite să instruiască echipele de participanți și să le ofere un mediu sigur pentru exersarea actelor practice medicale.

Valoarea totală a proiectului este de 5.826.051,59 lei, din care valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 4.919.246,39 lei.

Vezi și VIDEO: Doctor de bine - Cum pot fi tratați copiii cu diverse afecțiuni ale sistemului nervos central

vezi emisiunile doctor de bine

Care este rolul fibrelor în organism și de ce este indicat să le consumăm
De ce este bine să nu consumăm carne atunci când avem febră. Sfatul medicului
Tot mai mulți tineri sunt diagnosticați cu cancer de colon. Screeningul bine făcut...
Cum apare anemia și care sunt principalele cauze. Cele mai multe boli cronice evoluează...
”Putem să nu mâncăm nimic 40 de zile”. Mihaela Bilic: ”Cu cât mâncăm mai...
Zgomotele auzite doar într-o singură ureche pot masca extrem de multe diagnostice....

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies