A fost descoperită o variantă „necunoscută” de coronavirus, care combină sub-variantele BA.1 și BA.2 ale Omicron


​Două cazuri de infectare cu o variantă de coronavirus care nu a fost până acum documentată au fost descoperite în Israel. Varianta combină subvariantele BA 1 și BA 2 ale Omicron.


Israel a fost prima tară care a lansat o campanie masivă de vaccinare în decembrie 2020, în urma unui acord cu gigantul farmaceutic Pfizer.

"Această variantă nu este deocamdată cunoscută lumii şi ambele cazuri au fost descoperite prin teste PCR efectuate pe Aeroportul Ben Gurion, la intrarea în Israel", se arată într-un comunicat al Ministerului israelian al Sănătăţii.

Persoanele infectate au prezentat simptome uşoare de febră, dureri de cap şi dureri musculare şi nu au necesitat îngrijiri medicale speciale.

„Fenomenul variantelor combinate este bine cunoscut și, în acest stadiu, nu suntem îngrijorați că noua variantă ar putea produce cazuri grave”, spun autoritățile israeliene.

Situația sanitară s-a degradat în mai multe state din cauza răspândirii subvariantei BA 2, mai contagioasă. OMS a precizat să BA 2 nu provoacă forme mai grave decât BA 1.

S-au înmulţit cazurile de infectare

În toată Europa s-au înmulţit cazurile de infectare, iar în ţările care au ridicat restricţiile, creşterile sunt semnificative. Unii experţi vorbesc deja despre al 6-lea val al pandemiei.

Situația în România

În țara noastră a crescut numărul cazurilor de Covid, la o săptămână de la încetarea stării de alertă.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: Nu putem să discutăm despre al 6-lea val atât timp cât valul 5 nu s-a încheiat. Alt val e cu altă tulpină. Să sperăm că nu va fi cazul. Dacă se ajunge într-o situație în care creșterea numărului de cazuri să ajungă să pună probleme și în spitale, se vor lua măsuri la nivelul Guvernului. Cel mai probabil, un posibil val 6 ar putea veni în toamnă, dar să nu îngrijorăm populaţia.

Dacă se va ajunge la o creștere a numărului de cazuri care să pună probleme în spitale, se vor lua măsuri la nivelul Guvernului, spune ministrul Sănătăţii.

Virusul se transmite şi acum în comunitate, aşa că oficialii fac apel la responsabilitate.Deşi masca nu mai e obligatorie, medicii o recomandă pentru spațiile închise și aglomerate.

Ministerul Sănătăţii le recomandă celor care au simptome de infectare cu SARS-CoV-2 să se testeze. Teste gratuite se pot face în continuare prin medicii de familie şi la centrele de recoltare care au rămas deschise.

Cei confirmaţi cu Covid trebuie să se izoleze. Vor primi concediu medical timp de 5 sau 7 zile, plătit 100 %.

Foto shutterstock.com

vezi emisiunile doctor de bine

Otita este parte din răceală, spun medicii. Cum se tratează și de ce nu ajută...
Zâmbet sănătos: Cum poți să îți protejezi dinții și gingiile în vârsta...
„Și dinții de lapte dor”. Când trebuie dus copilul la stomatolog și ce probleme...
Mihaela Bilic, despre cât de sănătoasă este pâinea integrală pentru adulți...
Testarea infecției HPV se poate face simplu, acasă. Cum poate fi prevenit cancerul...
Prima operație pe creier realizată prin pleoapă. Pacient tratat de epilepsie la...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies