Agenția Europeană a Medicamentului a publicat prospectul vaccinului anti-COVID


Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a publicat prospectul vaccinului Pfizer-BioNTech, care a ajuns în a doua zi de Crăciun în România și în celelalte state ale Uniunii Europene.

Sursă foto: Shutterstock

Denumira comercială a vaccinului este COMIRNATY, iar prospectul deslușește toate necunoscutele despre vaccinul atât de așteptat în toată lumea.

Potrivit prospectului, COMIRNATY nu trebuie administrat la persoanele care sunt alergice la substanța activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6 din prospect). Vaccinul se administrează sub forma unei injecții de 0,3 ml, într-un mușchi din partea superioară a brațului, în două doze,la interval de 21 de zile.

Persoanele sunt atenționate să se adreseze medicului, farmacistului sau unui asistent medical dacă:

  • au avut vreodată o reacție alergică severă sau probleme la respirație după orice alt vaccin injectabil sau după ce li s-a administrat Comirnaty în trecut.

  • li s-a întâmplat vreodată să leșine după o injecție efectuată cu acul.

  • au o boală severă sau o infecție cu febră mare. Cu toate acestea, se poate administra vaccinul dacă persoana are febră scăzută sau o infecție ușoară la nivelul căilor respiratorii superioare, de exemplu o răceală.

  • au o problemă legată de sângerare, le apar vânătăi cu ușurință sau utilizează medicamente anticoagulante.  

  • au un sistem imunitar slăbit din cauza unei boli, cum este infecția cu HIV, sau din cauza unui medicament care afectează sistemul imunitar, cum este un corticosteroid.

Reacțiile adverse cele mai frecvente sunt oboseală, durere de cap, dureri musculare, iar cele mai rare sunt reacțiile alergice severe.

Substanța activă este vaccinul de tip ARNm COVID-19. După diluare, flaconul conține 5 doze a câte 0,3 ml, fiecare cu 30 micrograme ARNm.

Celelalte componente sunt:

  • ((4-hidroxibutil)azanediil)bis(hexan-6,1-diil)bis(2-hexildecanoat) (ALC-0315)

  • 2-[(polietilenglicol)-2000]-N,N-ditetradecilacetamidă (ALC-0159)

  • 1,2-Distearoil-sn-glicero-3-fosfocolină (DSPC)

  • colesterol

  • clorură de potasiu

  • dihidrogenofosfat de potasiu

  • clorură de sodiu

  • fosfat disodic dihidrat

  • sucroză

  • apă pentru preparate injectabile

Prospectul este disponibil AICI.

Sursă foto: Shutterstock


Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

vezi emisiunile doctor de bine

Carina Coșăreanu, psiholog clinician: „Cearta de la bani în cuplu înseamnă...
Lucrul mai puțin știut de fumători. Ce se întâmplă în corp, de fapt
Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 21 aprilie 2024

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies