Anticorpii produși de infecția Covid pot ataca organele sănătoase


Anticorpii dobândiți în urma infecției cu COVID pot ataca țesuturi și organe sănătoase, este concluzia unui studiu publicat pe platforma online bioRxiv.


Coronavirusul îi lasă pe supraviețuitori cu anticorpi care pot ataca organismul la câteva luni după ce s-au recuperat după infecția cu SARS-CoV-2. Anticorpii pot ataca din greșeală țesuturi și organe sănătoase. Acest lucru se poate întâmpla chiar dacă nu au fost grav bolnavi.

Dintre cei 177 de lucrători din domeniul sănătății care s-au recuperat în urma unor infecții confirmate cu SARS-CoV-2, toți aveau autoanticorpi persistenți. Printre aceștia, au existat cazuri de inflamații cronice și leziuni ale articulațiilor, pielii și sistemului nervos.

„În mod normal, nu ne-am fi așteptat să vedem o gamă atât de diversă de autoanticorpi crescuți la aceste persoane„, a declarat Susan Cheng de la Cedars-Sinai Smidt Heart Institute, potrivit Reuters.

Modelele de autoanticorpi ridicați au variat între bărbați și femei.

„Nu știm încă cât de mult timp, dincolo de șase luni, anticorpii vor rămâne crescuți și/sau vor duce la apariția unor simptome clinice importante”, a spus Cheng. „Va fi esențial să monitorizăm indivizii în continuare”.

Creșterile de autoanticorpi, sechele post COVID

Echipa ei investighează dacă creșterile de autoanticorpi sunt legate de simptome persistente la persoanele cu COVID de lungă durată și intenționează să studieze nivelurile de autoanticorpi după infecții cu variante mai noi ale virusului.

Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA: COVID-19 afectează organele pe termen lung

Anumite celule din sistemul imunitar, numite celule de memorie B, își „amintesc” infecția cu virusul și la re-expunere, declanșează un răspuns imun protector prin producerea rapidă de anticorpi. 

Cercetătorii au analizat puterea a peste 300 de anticorpi produși de celulele B obținute de la voluntari vaccinați, inclusiv de la unii care au avut o infecție anterioară cu SARS-CoV-2. Odată ce organismul învață să recunoască SARS-CoV-2, celulele B generează noi anticorpi împotriva virusului dacă nu există deja suficienți anticorpi circulând în sânge care să-l neutralizeze. 

Subliniem că acesta este un rezumat al unor studii recente privind COVID-19. Sunt incluse cercetări care necesită studii suplimentare pentru a corobora rezultatele și care nu au fost încă certificate prin evaluare științifică.

Foto shutterstock.com

vezi emisiunile doctor de bine

Cum funcționează PET CT, cea mai avansată metodă de diagnostic imagistic
Cum să fac să fiu mai fericit? Psihologii spun că este o întrebare greșită
Vaccinarea anti-pneumococică și rolul ei esențial în lupta cu boala COVID-19
Cum rezolvăm petele pigmentare? Ce spune dr. Andreea Merticariu, medic primar dermatolog
Ce este chirurgia orală într-o singură etapă și ce beneficii are
Malnutriția înseamnă și mâncare de proastă calitate. Ce efecte negative are...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies