Cât de eficientă este masca FFP2, obligatorie acum în România, comparativ cu cea textilă



Suntem aproape de valul 5 al pandemiei, iar una dintre cele mai importante modificări aduse de prelungirea stării de alertă este impunerea purtării de măști chirurgicale ori profesionale, tip FFP2. Măștile din pânză, textile, sunt interzise începând de săptămâna viitoare.


Elevii și profesorii vor putea purta la școală doar măști medicale de unică folosință, nu și măști textile, potrivit ultimei Hotărâri CNSU.

„Măștile în școli vor fi doar medicale, chirurgicale, nu textile. Până acum au fost mixte, dar acum se schimbă asta”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

Cât de eficiente sunt măștile pe care le purtăm și împotriva tulpinei Omicron?

Studiile recente arată că o mască medicală profesională asigură protecție mult mai bună în cazul în care intrăm în contact cu o persoană bolnavă. 

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila susține că "trebuie folosite măști medicale sau FPP2, pentru o perioadă limitată, pentru că oferă protecție mai bună. Măștile FPP2 au nivel mai înalt de filtrare. În plus, este vorba despre o perioadă limitată de timp de utilizare a acestor măști, acolo unde există aglomerații care presupune interacțiune cu oamenii.Măștile textile vor fi scoase din circulație pentru că sunt foarte puțin eficiente. Măștile medicinale sunt accesibile și mult mai utile pentru că ele constituie o barieră eficientă în calea transmiterii."

Câtă protecție oferă masca textilă, cea chirurgicală și cea FFP2

Un studiu al unei universități din SUA a stabilit în cât timp o persoană cu coronavirus poate infecta o persoană sănătoasă în mai multe situații: când nu poartă masca, când poartă o mască de pânză, o mască chirurgicală sau o mască profesională FFP2.

În ipoteza în care persoana pozitivă și cea expusă stau fără mască una lângă alta, este nevoie de doar 15 minute ca persoană expusă să se infecteze.

Dacă persoana infectată nu poartă mască, dar cea expusă poartă corect masca profesională, aceasta din urmă poate sta două ore și jumătate în preajma bolnavului fără a se infecta.

Dacă ambele persoane ar purta corect masca profesională, ar putea sta una lângă alta fără risc de infectare chiar și 25 de ore înainte ca riscul să devină real.

În ceea ce privește masca chirurgicală, dacă persoana infectată nu poartă mască, dar cea expusă da, timpul de infectare este de 30 de minute. Timpul de infectare ar fi de o oră dacă ambele persoane ar purta corect masca chirurgicală.

Masca N95 este cea mai eficientă împotriva infectării.

Care sunt diferențele dintre FFP1, FFP2 și FFP3?

FFP1 – Oferă cel mai mic grad de filtrare, anume minim 80% din aerosoli, cu un prag de scăpare maximă de 22%. Acest tip de mască este destinată mai ales utilizării casnice pentru protecția împotriva prafului (de exemplu în caz de renovări). Protejează împotriva materialelor în concentrații de până la 4x OEL sau 4x APF (factor de protecție alocat).

FFP2 – Oferă un nivel mediu spre ridicat de filtrare, anume minim 94% din aerosoli, cu un prag de scăpare maximă de 8%. Oferă mai multă protecție decât FFP1, la concentrații de până la 12x OEL sau 10x APF.Acestea se utilizează preponderent în construcții, agricultură (unde se lucrează cu materiale cu un nivel ridicat de pericol în caz de inhalare), respectiv de cadre medicale în protecția împotriva virusurilor.

FFP3 – Măștile care oferă cel mai înalt nivel de protecție sunt FFP3, care protejează împotriva materialelor în concentrații de până la 50x OEL sau 20x APF. Aceasta este substanțial mai mare decât FFP1 și pot bloca atât aerosoli lichizi cât și solizi. Oferă cel mai înalt nivel de protecție din categoria FFP, anume minim 99% filtrare aerosoli, cu un prag de scăpare maximă de 2%. Acestea protejează la particule foarte fine, precum azbest.

În caz de Coronavirus, organizațiile mondiale de sănătate WHO (World Health Organisation), CDC (Centers for Disease Control and Prevention) si ECDC (European Center for Disease Prevention and Control), recomandă utilizare de măști de protecție FFP2 sau N95 (in caz de CDC – fiind standardul American) pentru toate cadrele medicale.

Foto shutterstock.com

vezi emisiunile doctor de bine

Cât de des este indicat să consumăm pește. Reduce cu 17% riscul de deces
Carina Coșăreanu, psiholog clinician: „Cearta de la bani în cuplu înseamnă...
Lucrul mai puțin știut de fumători. Ce se întâmplă în corp, de fapt
Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies