Cât de mare este riscul de apariție al valului patru de infectări cu SARS-CoV-2


Pericolul unui nou val de infectări nu a trecut, chiar dacă în ultima perioadă în România au fost raportate puține cazuri noi de infectare.

Sursă foto: Shutterstock

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campanei de vaccinare anti-COVID din România, a atras atenția asupra importanței imunizării, în vederea evitării unui nou val violent de infectări.

Gheorghiță a explicat că, deși în ultima perioadă nu s-au mai înregistrat atât de multe îmbolnăviri în România, este important ca țelul obținerii unei rate de imunizare de 60-70% să fie menținut. Specialistul a explicat că virusul este încă circulant și că situația poate escalada în sens negativ oricând.

„Este important ca acum să ne facem cât mai bine temele, să ne pregătim cât mai bine, pentru a evita un alt val de îmbolnăviri. Pentru că este greu de anticipat care va fi parcursul din punct de vedere al pandemiei, ţinând cont de faptul că avem cel puţin patru variante virale care sunt de importanţă, care sunt îngrijorătoare şi care, în momentul de faţă, sunt atent monitorizate la nivel internaţional. Tocmai de aceea, trebuie să înţelegem că pandemia nu s-a încheiat  şi avem virus circulant, avem câteva sute de cazuri zilnic in România, ceea ce înseamnă că încă avem un rezervor de unde se poate ajunge din nou la o creştere a numărului de cazuri, dacă numărul populaţiei imunizate - fie prin vaccinare, ideal, fie prin trecerea prin boală - nu este suficient de mare. Deci, trebuie să ne menţinem acelaşi obiectiv de imuniatte de grup de cel puţin 60%-70%, tocmai pentru a preveni un val de îmbolnăviri în perioada următoare”, susține Valeriu Gheorghiță.

39,248 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore, potrivit raportării din 12 iunie, dintre care doar 13,690 au primit prima doză de vaccin.

Sursă foto: Shutterstock


 

Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

vezi emisiunile doctor de bine

Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 21 aprilie 2024
De ce e sănătoasă prăjeala în untură. Sfatul medicului
Trigliceridele mărite. Ce înseamnă și cum putem reduce numărul acestora

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies