Crește numărul infectărilor cu noile variante de SARS-CoV-2 în România. Anuntul CNSCBT


Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP a transmis noi date referitoare la infectările cu noile variante de coronavirus în România.

Sursă foto: Shutterstock

863 de cazuri au fost confirmate cu noile variante de SARS-CoV-2 în țara noastră până la data de 11 aprilie 2021. CNSCBT a notat că aceste cazuri sunt din categoria celor „care prezintă îngrijorare”.

Mai mult, CNSCBT a transmis că „există circulaţie extinsă în România, în comunitate, a variantei britanice”.

Din totalul de cazuri confirmate, 857 sunt cu varianta britanică (B.1.1.7), patru cu varianta sud-africană (B.1.351) şi două cu varianta braziliană (P.1). Mai mult, unul dintre cazuri prezintă mutația E484K, ce afectează, potrivit informațiilor existente în prezent, eficacitatea vaccinurilor.

„Unul din cazurile având judeţ de infectare Suceava a fost confirmat cu linia genetică B.1.1.7 la care a fost depistată mutaţia E484K. Mutaţia E484K nu reprezintă ea însăşi o nouă variantă, ci este o mutaţie care a fost identificată iniţial la varianta sud-africană (B.1.351), apoi braziliană B.1.1.28 (diferită de VOC B.1.351) şi, mai recent, la cea britanică (B.1.1.7). Mutaţia se află în proteina spike şi pare să aibă un impact asupra răspunsului imun al organismului şi, posibil, asupra eficacităţii vaccinale, în sensul scăderii acesteia”, a explicat CNSCBT în comunicatul citat.

Sursă foto: Shutterstock


 

Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

vezi emisiunile doctor de bine

Carina Coșăreanu, psiholog clinician: „Cearta de la bani în cuplu înseamnă...
Lucrul mai puțin știut de fumători. Ce se întâmplă în corp, de fapt
Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 21 aprilie 2024

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies