Cum ne vom vaccina în viitor? Declarația șefului Pfizer privind dozele booster și vaccinul anual


Directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, a declarat că un vaccin anual împotriva COVID-19 ar fi de preferat unor doze de rapel cu o frecvență de 4 sau 5 luni în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.


"Cel mai bun scenariu este să avem un vaccin anti-Covid anual, nu doze booster frecvente"

Albert Bourla a fost întrebat, la o televiziune din Israel,  dacă vede posibilitatea administrării unor doze de rapel la fiecare patru până la cinci luni în mod regulat: "Acesta nu va fi un scenariu bun. Ceea ce sper este să avem un vaccin pe care va trebui să-l facem o dată pe an. O dată pe an este mai ușor să convingi oamenii să îl facă. Este mai ușor pentru oameni să-și amintească.Deci, din perspectiva sănătății publice, este o situație ideală. Căutăm să vedem dacă putem crea un vaccin care să acopere Omicron, dar să nu uite nici celelalte variante. Şi aceasta ar putea fi o soluţie, dacă nu apare ceva total diferit”, a spus Bourla, potrivit The Times of Israel.

Eficiența vaccinului Pfizer

Vaccinul COVID-19 de la Pfizer/BioNtech s-a dovedit a fi eficient împotriva formelor severe de boală și în prevenirea deceslor cauzate de varianta Omicron, dar mai puțin eficient în prevenirea transmiterii. Odată cu creșterea numărului de cazuri, unele țări au extins programele de administrare a dozelor booster sau au scurtat distanța dintre doze, în timp ce guvernele se străduiesc să întărească protecția cetățenilor. 

Vaccinul Pfizer modificat pentru a lupta împotriva Omicron ar putea fi produs în masă în luna martie.

“Virusul va rămâne cu noi ani de zile"

Directorul general al Pfizer a declarat că lumea va reveni la o viaţă aproape normală în câteva luni. El a precizat că virusul cu care luptă acum planeta nu va fi eradicat. “Virusul va rămâne cu noi ani de zile. Ar trebui să putem reveni la o viaţă normală în câteva luni”, a adăugat şeful Pfizer.

Totuşi, Bourla a subliniat că vor continua să existe “anomalii, cum este Omicron”, “care vor putea să fie controlate”: “Virusul are tendinţa de a crea noi variante şi de a scăpa de imunitatea dată de vaccinuri sau cea naturală”.

Şeful Pfizer a primit ameninţări din partea activiştilor antivaccinare

Bourla a mai declarat că este în mod regulat ţinţa activiştilor antivaccinare care postează online informaţii false despre el şi îi trimit scrisori de ameninţare. El a explicat că antivacciniştii au afirmat în mod fals că soţia sa a murit pentru că el a forţat-o să se vaccineze. După apariţia acestei informaţii false, Bourla şi-a sunat urgent copiii şi i-a sunat pe părinţii soţiei sale pentru a-i linişti şi a le spune că nu este adevărat ce a apărut.

“Însă cel mai important este că oamenii cred în aceste lucruri, oamenii care mor – cei mai mulţi nu sunt vaccinaţi. Au murit milioane de oameni din cauza lor, a unui număr mic de ‘criminali’”, a adăugat şeful Pfizer.

Foto shutterstock.com

vezi emisiunile doctor de bine

Cum se citeşte în mod corect termenul de valabilitate al produselor alimentare
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 15 mai 2022
Doctor de bine | Care este rolul carbohidraților în alimentație și cine sunt considerați...
Ce tratament necesită alergia la ambrozie. Picăturile de nas nu sunt o soluție
Doctor de bine | Cum le spunem adolescenților că nu este indicat să fumeze la vârste...
Legătura nebănuită dintre gustul mâncării și obezitate. Un studiu pe șoricei...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies