De ce este nevoie să facem a treia doză de vaccin anti-COVID?


România a dat startul vaccinării cu a treia doză de vaccin anti-COVID pe 28 septembrie.

Sursă foto: Shutterstock

La fel ca la startul campaniei de vaccinare, persoanele din categorii vulnerabile și persoanele care desfășoară activități cu risc crescut de infectare au întâietate la administrarea celei de-a treia doze de vaccin.

În România, rapelul booster va fi făcut în rândul persoanelor vaccinate cu serurile Pfizer, Moderna sau AstraZeneca, dacă au trecut 6 luni de la administrarea celei de-a doua doze. În cazul serului Johnson, nu există încă recomandarea administrării dozei de rapel.

Se recomandă ca persoanele care fac a treia doză să se vaccineze cu același ser pe care l-au folosit la primele două injecții. Totuși, cei vaccinați inițial cu Pfizer pot primi serul Moderna, și invers, iar cei care au primit inițial AstraZeneca pot face a treia doză cu serul Pfizer.

Președintele Comitetului Național pentru Coordonarea Campaniei de Vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a explicat de ce este importantă administrarea celei de-a treia doze de vaccin.

„Evident că ne punem întrebarea: este nevoie să facem această doză de rapel? Categoric da, această doză de rapel este ferm recomandată persoanelor care, prin natura profesiei, au un risc crescut de îmbolnăvire. Şi aici vorbim de personalul medico-sanitar, persoanele din centrele sociale și personalul din învățământ care, în fiecare zi, intră în contact cu un număr crescut de persoane și, evident, cu pacienți diagnosticați cu COVID-19; și, de asemenea, persoanele vulnerabile, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele care sunt în evidență cu afecțiuni cronice, indiferent de grupa de vârstă au o recomandare cât se poate de clară de a face această doză de rapel. De asemenea, și celelalte categorii de persoane care au cel puțin şase luni de la doza doi de vaccin pot să beneficieze de doza de rapel.

Datele științifice publicate la acest moment ne arată că această doză de rapel restabilește eficiența vaccinurilor, așa cum ele erau cunoscute pentru variantele anterioare, și anume vorbim de revenirea eficienței la peste 95% față de infecție și la peste 97% față de formele grave de boală, față de formele care necesită spitalizare”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Sursă foto: Shutterstock


Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

 

vezi emisiunile doctor de bine

Super-alimentul la îndemâna oricui, care poate fi consumat și în post. Este o...
Otita este parte din răceală, spun medicii. Cum se tratează și de ce nu ajută...
Zâmbet sănătos: Cum poți să îți protejezi dinții și gingiile în vârsta...
„Și dinții de lapte dor”. Când trebuie dus copilul la stomatolog și ce probleme...
Mihaela Bilic, despre cât de sănătoasă este pâinea integrală pentru adulți...
Testarea infecției HPV se poate face simplu, acasă. Cum poate fi prevenit cancerul...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies