Medicul care l-a tratat pe Petrică Mîţu Stoian, afectat de terapia care l-a ucis pe artist


Terapia cu oxigen hiperbar, urmată de Petrică Mîţu Stoian chiar înainte de deces şi care se crede că i-ar fi provocat artistului o traumă fatală, a mai făcut o victimă. Inclusiv medicul care l-a tratat pe regretatul interpret de muzică populară a suferit o barotraumă, informaţia fiind făcută publică tocmai de reprezentanţii clinicii în care acesta lucrează şi în care Mîţu Stoian a făcut recuperare post COVID-19.


Procedura considerată a fi principala cauză a morţii lui Petrică Mîţu Stoian l-a afectat şi pe medicul Bogdan Matei, care i-a supravegheat pe artist şi pe ceilalţi pacienţi ai clinicii Nera din Reşiţa. Informaţia a fost dezvăluită chiar de reprezentanţii instituţiei, într-un comunicat.

"În total, în cadrul Clinicii Nera în anul 2021 au fost evaluați 579 de pacienți (nu toți au primit acordul medicului pentru a urma terapia cu oxigen hiperbar), din care 342 de pacienți cu probleme post-Covid. Dintre aceștia, cca 20 de pacienți au fost transferați de la diverse spitale (direct de la ATI) către noi. (...) La Clinica Nera au fost realizate cca 4500 de sesiuni de terapie hiperbară pentru pacienți şi au avut loc doar 2 barotraume (din care o barotraumă a fost a medicului cu competență hiperbară). În cadrul secției de recuperare medicală au mai fost consultați 69 de pacienți şi realizate 170 de proceduri. La Clinica Nera nu a murit niciun pacient", se arată în răspunsul public pe care clinica Nera l-a furnizat la o solicitare a DSP Caraş-Severin privind numărul de pacienți tratați la nivelul camerei hiperbare şi în cabinetele de medicină internă şi recuperare medicală, dar şi eventualul număr al deceselor survenite în clinică.

Care este riscul de barotraumă la pacienţii care urmează terapia cu oxigen hiperbar

Conducerea clinicii la care Petrică Mîţu Stoian a urmat un tratament de recuperare post-COVID dă asigurări că terapiile hiperbare "sunt sigure, foarte eficiente pentru ameliorarea multor probleme de sănătate". 

"Aducem la cunostință opiniei publice că barotraumele au o probabilitate extrem de mică (0,02%) și apar spontan în timpul sau imediat după terapie și atunci când apar nu sunt cauzatoare de deces. Este dovedit la nivel internațional faptul că medicina hiperbară a ajutat la reducerea semnificativă a numărului de pacienți intubați având ca efect creşterea imediată a saturației de oxigen", se mai arată în comunicatul clinicii.

Medicul Bogdan Matei are drept de liberă practică pe terapie hiperbară

Controversele în cazul morţii lui Petrică Mîţu Stoian au fost alimentate şi de faptul că medicul care supervizează terapia hiperbară are o cu totul altă specializare, el fiind, la bază, medic specialist psihiatru. Conducerea clinicii a ţinut să demonteze toate suspiciunile, subiniind că dr. Bogdan Matei are toate specializările necesare pentru a lucra în domeniu. Totuşi, nu este clar în ce condiţii a ajuns chiar el să sufere o barotraumă.

"Bogdan Matei este medicul nostru pe terapie hiperbară, pentru care deţine drept de liberă practică recunoscută de Ministerul Sănătăţii prin absolvirea examenului de competenţă în medicină hiperbară. Este medic specialist psihiatru cu activitate de cercetare în biofizica medicală și biotehnologie celulară prin care promovează noi terapii în domeniul oncologic și predă în cadrul disciplinei Fiziologie din UMFCD. A susținut cursuri și examene periodice în domeniul asigurării primului ajutor de bază", precizează conducerea clinicii Nera.

Barotrauma suferită de Petrică Mîţu Stoian înainte de deces ar fi, potrivit unor surse medicale, principala cauză a morţii artistului, pe fondul unei supradoze de anticoagulante, pe care şi le administra la recomandarea medicilor, el fiind cunoscut şi cu probleme cardiovasculare.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa are pe rol un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul decesului cântăreţului de muzică populară Petrică Mîţu Stoian, la vârsta de 61 de ani. Procurorii cercetează modul în care artistul a decedat la Spitalul Judetean Reşiţa, la 6 noiembrie 2021, după ce fusese internat la Clinica Nera pentru tratament post-Covid.

foto: Agerpres

vezi emisiunile doctor de bine

Carina Coșăreanu, psiholog clinician: „Cearta de la bani în cuplu înseamnă...
Lucrul mai puțin știut de fumători. Ce se întâmplă în corp, de fapt
Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 21 aprilie 2024

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies