Poate fi utilizat un alt tip de vaccin pentru rapel? Răspunsul oficialilor din Sănătate


Ministerul Sănătății a publicat pe pagina oficială de Facebook recomandările referitoare la tipul de vaccin pe care trebuie să-l utilizeze toată lumea la rapel.

Sursă foto: Shutterstock

Potrivit specialiștilor, nu se recomandă ca rapelul să fie făcut cu alt vaccin decât cel utilizat la prima doză.

„Autoritățile competente de la nivel internațional recomandă ca rapelul să fie realizat cu același vaccin cu care a fost administrată prima doză. Până la acest moment nu există date în ceea ce privește siguranța și eficacitatea, care să ateste faptul că cele două administrări se pot face cu vaccinuri diferite.

Pentru a putea studia posibilitatea combinării vaccinurilor, Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie a început un studiu (Com-COV) care va analiza reacția sistemului imun al persoanelor înrolate, după administrarea celei de-a doua doze cu un vaccin diferit față de cel utilizat pentru prima doză. Studiul a început în luna februarie a acestui an și va dura 13 luni, dar date parțiale din acest studiu ar putea fi disponibile mai devreme”, se arată în răspunsul Ministerului.

Nu este exclusă posibilitatea ca după cercetări suplimentare se se poată schimba recomandările, însă până la noi descoperiri, recomandările oficiale continuă să fie acelea de a utiliza același vaccin atât pentru prima doză, cât și pentru rapel.

Sursă foto: Shutterstock


Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

vezi emisiunile doctor de bine

Efectele negative ale dinților lipsă. Ce spun medicii. „Sinusul se mărește”
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 17 martie 2024
Medicamentele antidiabetice care pot da rezultat fals-pozitiv la un eventual drug-test....
Cum apar cheagurile de sânge în creier. Drogurile și fumatul sunt unele dintre...
De ce nu este bine să mâncăm dulciuri dimineața. Costurile biologice sunt prea...
De ce nu este bine să luăm medicamente după ureche, doar ca să ne simțim mai...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies