S-a descoperit că reinfectarea cu COVID este mai riscantă decât infecţia iniţială, chiar dacă ești vaccinat


Reinfectarea cu coronavirus este mai riscantă decât infectarea iniţială, arată un nou studiu publicat în revista Nature Medicine.


Riscurile de deces, de spitalizare şi de probleme grave de sănătate asociate COVID-19 sporesc semnificativ odată cu reinfectarea în comparaţie cu infectarea iniţială, indiferent de statutul vaccinării.

Potrivit cercetării, reinfectarea cu COVID-19 creşte atât riscul efectelor acute, cât şi riscul de COVID de lungă durată. Acest risc a fost evidenţiat la persoanele nevaccinate, la cele vaccinate şi la cele cărora le-au fost administrat doze booster., potrivit g4media.ro.

Pacienţii reinfectaţi au prezentat un risc de deces de peste două ori mai mare şi un risc de spitalizare de trei ori mai mare în comparaţie cu pacienţii infectaţi o singură dată cu SARS-CoV-2. Ei au prezentat riscuri crescute în ceea ce priveşte probleme pulmonare, cardiace, sangvine, renale, diabet, sănătate mintală, osoase şi musculare, precum şi tulburări neurologice.

Concluzii îngrijorătoare

Pacienţii care au suferit infectări repetate au avut o probabilitate de trei ori mai mare de a dezvolta probleme pulmonare, de trei ori mai mare de a suferi afecţiuni cardiace şi cu 60% mai mare de a se confrunta cu probleme neurologice în comparaţie cu pacienţii infectaţi o singură dată.

Riscurile cele mai mari au fost înregistrate în prima lună după reinfectare, dar au rămas în continuare evidente după şase luni de la reinfectare.

EMA a aprobat un nou vaccin anti-Covid

Totodată, pe piață a apărut un nou vaccin anti-COVID-19. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat că a aprobat utilizarea ca doză booster a unui vaccin anti-COVID-19 de nouă generaţie dezvoltat Sanofi şi GSK împotriva noului coronavirus.

Acest vaccin, denumit VidPrevtyn Beta, va putea fi administrat ca doză booster acelor persoane de peste 18 ani care au primit deja schema primară de vaccinare, bazată pe alte seruri anti-COVID-19 autorizate pe piaţa europeană, precum vaccinurile cu ARN mesager dezvoltate de Pfizer şi Moderna şi cele cu vector viral dezvoltate de AstraZeneca şi Johnson&Johnson.

Foto Imago

vezi emisiunile doctor de bine

Otita este parte din răceală, spun medicii. Cum se tratează și de ce nu ajută...
Zâmbet sănătos: Cum poți să îți protejezi dinții și gingiile în vârsta...
„Și dinții de lapte dor”. Când trebuie dus copilul la stomatolog și ce probleme...
Mihaela Bilic, despre cât de sănătoasă este pâinea integrală pentru adulți...
Testarea infecției HPV se poate face simplu, acasă. Cum poate fi prevenit cancerul...
Prima operație pe creier realizată prin pleoapă. Pacient tratat de epilepsie la...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies