Studiu îngrijorător: COVID-19 provoacă probleme de memorie și atenție chiar și în cazurile ușoare de boală


Deși COVID-19 este în principal o boală respiratorie, poate, de asemenea, cauza probleme neurologice.  Pacienții suferă de incapacitatea de a gândi clar, o gândire „încețoșată” (brain fog) care reprezintă simptomul neurologic cel mai frecvent.


Cu alte cuvinte, nu te poți concentra, uiți ușor, nu mai faci conexiunile pe care le făceai rapid înainte, nu îți reamintești scene sau date din trecut, iar o sarcină de serviciu curentă, acum poate dura cu mult mai mult să o îndeplinești.

Unii pacienți au tulburări de memorie, alții deficit de atenție, iar aceaste manifestări neurologice ar putea fi explicate printr-un proces inflamator cerebral.

Potrivit unui studiu realizat recent de Universitatea Oxford din Marea Britanie, pacienţii cu o formă uşoară de COVID-19 pot dezvolta probleme de memorie şi atenţie pe o perioadă între şase şi nouă luni după recuperare.

Persoanele care au avut o formă uşoară de COVID-19 şi care nu au prezentat simptome persistente după îmbolnăvire, sau aşa numitul COVID-19 de lungă durată (long-COVID-19), au suferit totuşi de probleme de memorie şi de atenţie mai multe luni după recuperare.

În cadrul studiului, cei 136 de participanţi care fuseseră testaţi anterior pozitiv pentru coronavirus, însă nu raportaseră alte simptome de lungă durată au fost rugaţi să rezolve o serie de exerciţii pentru a le fi testate abilităţile cognitive şi memoria.

COVID-19 poate provoca probleme de memorie și atenție

Cercetătorii au descoperit că participanţii au avut probleme semnificative în a-şi aminti experienţe personale - cunoscută drept memorie episodică - până la şase luni după infectare.

Cu toate acestea, cercetătorii care au realizat studiul au afirmat că persoanele care au experimentat probleme în ceea ce priveşte memoria episodică şi menţinerea atenţiei au revenit în mare parte la normal după şase şi, respectiv, nouă luni.

Foto shutterstock.com

vezi emisiunile doctor de bine

Cum se citeşte în mod corect termenul de valabilitate al produselor alimentare
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 15 mai 2022
Doctor de bine | Care este rolul carbohidraților în alimentație și cine sunt considerați...
Ce tratament necesită alergia la ambrozie. Picăturile de nas nu sunt o soluție
Doctor de bine | Cum le spunem adolescenților că nu este indicat să fumeze la vârste...
Legătura nebănuită dintre gustul mâncării și obezitate. Un studiu pe șoricei...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies