(P) Dr. Marius Sava, medic specialist pneumolog: totul despre sindromul de apnee în somn – cauze, efecte, tratament


Apneea, sau pauza în respirație, este periculoasă atunci când apare în timpul nopții. Deși, în timpul somnului, respirația umană se oprește în mod natural, atunci când se întâmplă mai des de cinci ori pe oră organele umane pot fi afectate.


Care sunt simptomele și cum putem trata apneea aflăm de la Dr. Marius Sava, medic specialist pneumolog, cu competențe în somnologie.

Sindromul de apnee în somn afectează în special bărbații. Începe prin sforăit și evoluează prin oprirea patologică a respirației în timpul somnului. Cum? Ne explică dr. Marius Sava, medic specialist pneumolog, competență în somnologie, în emisiunea Doctor de bine, realizată de Andreea Groza și difuzată pe stirileprotv.ro.

Andreea Groza: Ce este apneea?

Dr. Marius Sava: "Apneea înseamnă o pauză în respirație. Ziua, e conștientă. De exemplu, când înotați. Noaptea, în mod normal, se oprește respirația de mai puțin de 5 ori într-o oră. Dacă respirația se oprește de mai mult de 5 ori într-o oră, pot apărea simptome. Situația se numește sindrom de apnee în somn. 25% din barbații de peste 40 de ani pot avea sindrom de apnee în somn".

Andreea Groza: Care sunt simptomele nocturne si cele diurne?

Dr. Marius Sava: "Noaptea: Pacientul sforăie, i se oprește respirația, se trezește repetat să meargă la baie, are coșmaruri. 

Ziua: Apare somnolența, poate să adoarmă pur și simplu, are dureri de cap dimineața. La bărbații tineri, scade libidoul. Și pot apărea disfuncții erectile".

Andreea Groza: Aceasta pentru că sângele nu se oxigenează în timpul nopții?

Dr. Marius Sava: "Da. Apare așa numita hipoxemie intermitentă. Dacă nu respirați în somn, nivelul oxigenului din sânge scade, crește nivelul CO2. Se numește stres oxidativ și afectează toate vasele organismului uman.

Al doilea fenomen patologic? Micro-trezirile. Când se oprește respirația, creierul dă impulsuri electrice și rămâne în faza de trezire. Din cauza micro-trezirilor, nu vă odihniți.

În timpul somnului, avem 4 stadii. Cele superficiale sunt primele (1, 2). Abia în stadiul 3, se refac structurile organismului. Iar în stadiul 4, adică REM, se odihnește creierul. Dar în cazul sindromului de apnee în somn, aceste faze profunde ale somnului nu apar". 

Andreea Groza: Cum se tratează sindromul de apnee în somn?

Dr. Marius Sava: "După diagnostic, punem pacientului noaptea un aparat, care împinge aerul în nas. Pe o măscuță. Când se opreste respirația, aparatul mărește presiunea.

De acest aparat puteți scăpa dacă rezolvați cauza sindromului de apnee în somn.

•       Dacă e o cauză ORL, se rezolvă cu medicul ORL.

•       Dacă grăsimea corporală reprezintă cauza, situația se rezolvă cu ajutorul medicului de diabet".

Persoanele care suferă de sindrom de apnee în somn riscă să facă un accident vascular cerebral. Aflați în VIDEO-ul de mai jos ce alte riscuri pentru sănătate prezintă sindromul de apnee în somn nediagnosticat la timp.

vezi emisiunile doctor de bine

Super-alimentul la îndemâna oricui, care poate fi consumat și în post. Este o...
Otita este parte din răceală, spun medicii. Cum se tratează și de ce nu ajută...
Zâmbet sănătos: Cum poți să îți protejezi dinții și gingiile în vârsta...
„Și dinții de lapte dor”. Când trebuie dus copilul la stomatolog și ce probleme...
Mihaela Bilic, despre cât de sănătoasă este pâinea integrală pentru adulți...
Testarea infecției HPV se poate face simplu, acasă. Cum poate fi prevenit cancerul...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies