Alertă medicală! Cazuri de hepatită severă la copii. Dr. Craiu: "Copilul cu hepatită se simte MULT mai rău decât arată!" 


Cazuri de hepatită necunoscută la copii, descoperite în cinci ţări în Europa şi în SUA, anunţă Centrul European de Control şi Prevenirea Bolilor. Dr. Mihai Craiu: „În general copilul cu hepatită se simte MULT mai rău decât arată!”


Cazuri de hepatită la copii - de o origine necunoscută - identificate mai întâi în Regatul Unit au fost descoperite la copii în alte patru ţări din Europa - şi anume în Danemarca, Irlanda, Olanda şi Spania -, anunţă Centrul European de Control şi Prevenirea Bolilor (ECDC).  Unele cazuri din M.Britanie au necesitat un transplant de ficat.

Medicul Mihai Craiu explică ce trebuie să ştim

”Cred că ar trebui să știți cu toții să recunoașteți hepatita la copil. Acum până nu se îngroașă gluma. Până vor exista mai multe date, toți părinții vor trebui să poată recunoaște repede hepatita acută gravă”, a transmis Conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru.

Hepatita acută gravă la copii

”De unde vine motivul de îngrijorare? In ultimele luni s-a observat o creștere alarmantă a cazurilor grave de hepatită la copil. Atât de grave încât 4 copii britanici și cel puțin 2 americani (pentru SUA există doar date preliminare) au trebuit să facă transplant hepatic. Hepatită… hmmm, mare brânză, vor comenta niște „specialiști”. Noi românii suntem campionii Europei la hepatită și mâini murdare…Da, hepatită. Dar nu una cunoscută… Toate aceste cazuri foarte grave au fost testate amănunțit și s-au exclus infecțiile cu virus hepatitic A,B,C,E, delta, etc. Cine este de vină? Pe scurt – nu se știe încă. Au fost luate în discuție adenovirusul 41, un serotip ce poate produce gastroenterită sau noul coronavirus”, a transmis Conf. dr. Mihai Craiu, pe pagina de Facebook – Spitalul Virtual pentru Copii.

Potrivit medicului pediatru, este vorba despre 74 cazuri în Regatul Unit, de câteva în Spania, Danemarca, Olanda (pentru Europa) și SUA.

”Cazuri extrem de grave care au apărut în câteva luni. Medicii britanici au comentat că numărul acestor cazuri descrise în martie și aprilie 2022 este mai mare decât toate cazurile raportate într-un an întreg, în 2018 sau 2019”, atrage atenția Conf. dr. Mihai Craiu.

Simptome hepatită la copil

Potrivit medicului pediatru, simptomele sunt:

  • icter cutaneo-mucos (este galben la piele și la ochi, vezi poza din comentarii)
  • stare de oboseală extremă, foarte neobișnuită și inexplicabilă prin efortul depus de copil
  • urini închise la culoare (ca berea brună sau ca ceaiul negru)
  • scaune foarte deschise la culoare (scaune acolice, asemănatoare celor pe care le avea copilul în primele luni de viață cât era alăptat la sân sau cu o formulă de primă vârstă)
  • mâncărimi inexplicabile pe piele (fără semne de boală cutanată)
  • sângerare produsă la minime traumatisme sau chiar fără motiv

”În general copilul cu hepatită se simte mult mai rău decât arată! Nu vă autodiagnosticați, nu folosiți de capul vostru unul din multele produse destinate sănătății ficatului (…) ci mergeti la medic! Urgent!”, avertizează Conf. dr. Mihai Craiu.

Foto Facebook

vezi emisiunile doctor de bine

Cât de des este indicat să consumăm pește. Reduce cu 17% riscul de deces
Carina Coșăreanu, psiholog clinician: „Cearta de la bani în cuplu înseamnă...
Lucrul mai puțin știut de fumători. Ce se întâmplă în corp, de fapt
Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies