Căldura favorizează apariţia afecţiunilor oculare. Cum ne protejăm în sezonul estival


Vara ne confruntăm cu o serie de afecţiuni oculare. De aceea este nevoie să acordăm o atenţie sporită şi ochilor, nu doar pielii. Medicii oftalmologi avertizează că ochii, în sezolul cald, sunt afectați atât de temperaturile ridicate, cât și de radiații și de lumina puternică.


Ca urmare, în lunile iunie, iulie şi august, apar foarte multe cazuri de conjunctivită, dar şi blefarită, numeroase infecţii şi inflamaţii. O mâncărime în zona ochilor, înroșirea lor sau senzație de usturime este deja un semn că există o suferință și e nevoie să apelăm la un specialist.

”Temperaturile extreme pot cauza conjunctivită sau sindrom de ochi uscat, dar, pe termen lung, putem vorbi deja de risc crescut ca factor adjuvant, al degenerescenței maculare sau cataractă din cauza expunerii fără protecție la razele soarelui. Pe lângă căldură, poluanții atmosferici pot cauza infecții oculare, astfel că trebuie să fim atenți și să intervenim când observăm că ochii noștri suferă deoarece astfel de afecțiuni se pot agrava dacă nu sunt tratate la timp”, explică Dr. Stănilă Dan Mircea.

Ce probleme pot aparea la nivel ocular dacă nu ne protejam în sezonul estival

Sindromul de ochi uscat apare vara deoarece filmul lacrimal se evaporă atunci când ne expunem unor temperaturi crescute, iar ochii nu mai sunt suficient hidratați. Astfel, apar iritațiile și, în mod frecvent, și senzația de usturime. 

Conjunctivita este, de asemenea, o afecțiune des întâlnită vara, care este cauzată de o infecție virală sau bacteriană. Aceasta poate apărea mai ales după o baie în mare sau în piscină și se transmite foarte ușor de la un ochi la altul, dar și de la o persoană la alta. 

Ulciorul este o altă afecțiune a ochiului frecvent întâlnită vara, mai ales în cazul copiilor. Pe lângă umflătură și roșeață, acesta este frecventă însoțit și de durere, însă trebuie reținut faptul că frecarea la ochi nu face decât să agraveze simptomele. 

Alergiile de toate tipurile sunt și ele prezente vara, iar unele afectează și ochii. Poluarea, praful și umezeala sunt factori care contribuie la dezvoltarea alergiilor de sezon. 

Pe lângă aceste afecțiuni, care vin însoțite de simptome greu de ignorat, expunerea la lumina fără protecție este un alt factor de risc pentru probleme mai grave. Astfel, razele UV pot crește riscul de apariție a afecțiunilor mai serioase, în timp, precum degenerescența maculară, cataracta, glaucomul ,”ochiul surferului” sau pterigionul sau chiar cancerul de piele din zona pleoapelor și a ochiului.

”Pe lângă ochelarii de soare aleși cu grijă, care să blocheze razele UVA și UVB în proporție de 99-100%, recomandăm ca fiecare persoană să evite să își atingă ochii sau se frece la ochi, să nu împartă prosoape, batiste sau produse cosmetice cu prieteni sau membri ai familiei și să poarte mereu ochelari de protecție atunci când înoată. Totodată, este important de știut că, dacă se instalează simptomele, nu trebuie să ne tratăm acasă cu orice picături sau unguente considerăm noi”, recomandă Dr. Stănilă Dan Mircea.

Foto Imago

vezi emisiunile doctor de bine

Care este rolul fibrelor în organism și de ce este indicat să le consumăm
De ce este bine să nu consumăm carne atunci când avem febră. Sfatul medicului
Tot mai mulți tineri sunt diagnosticați cu cancer de colon. Screeningul bine făcut...
Cum apare anemia și care sunt principalele cauze. Cele mai multe boli cronice evoluează...
”Putem să nu mâncăm nimic 40 de zile”. Mihaela Bilic: ”Cu cât mâncăm mai...
Zgomotele auzite doar într-o singură ureche pot masca extrem de multe diagnostice....

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies