Microplasticul este peste tot! Specialiștii au găsit plastic în plămâni și în sânge


Poluarea cu microplastice era omniprezentă pe întreaga planetă, determinând, inevitabil, expunerea oamenilor la ea. După ce luna trecută, au fost descoperite, pentru prima oară, particule de microplastic în sângele uman, acum microplastice au fost găsite și în plămânii oamenilor.


Poluarea cu particule microscopice de plastic a fost descoperită în premieră și în plămânii oamenilor, în aproape toate probele analizate de cercetători. Au fost prelevate probe din ţesutul de la 13 pacienţi supuşi unei intervenţii chirurgicale şi s-a găsit „microplastic” în 11 cazuri. 

Cea mai comună particulă, polipropilena

Cele mai comune particule au fost polipropilena, folosită la ambalaje şi ţevi din plastic, şi PET, folosit pentru sticle. Se ştia deja că oamenii respiră particulele minuscule, consumându-le prin alimente şi apă. De asemenea, lucrătorii expuşi la niveluri ridicate de microplastice au dezvoltat boli.

Oamenii respiră particulele minuscule, consumându-le prin alimente şi apă

Microplasticele au fost detectate în sângele uman pentru prima dată în martie, arătând că particulele pot călători în jurul corpului şi se pot depozita în organe.

Polietilena, folosită pentru pungile din plastic, a fost una dintre cele mai prezente substanţe. Cantităţi uriaşe de deşeuri de plastic sunt aruncate în mediu, iar microplasticele contaminează întreaga planetă, de la vârful Muntelui Everest până în cele mai adânci oceane. Microplasticele au fost găsite în placentele femeilor însărcinate, iar la femelele de şobolan gestante trec rapid prin plămâni în inimă, creier şi alte organe ale fătului.

Particulele de microplastic călătoresc prin atmosferă

Mici fragmente din plastic din ambalaje și sticle călătoresc în jurul atmosferei terestre, iar purtate fiind de vânt, străbat mii de kilometri, ajung de pe un continent pe altul și contaminează întreaga atmosferă. Microplasticul este peste tot, el influențează solul și creșterea plantelor, este consumat de floră și faună și acționează ca vector pentru substanțe care contaminează.

Foto Imago

vezi emisiunile doctor de bine

Cum poți afla dacă ai infecția HPV și cum o poți trata pentru a nu ajunge la...
Apa și aerul introduse în dulciuri pot trata dependența de zahăr
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 28 mai 2023
Ce trebuie să fac să am peste 1.000 de tipuri de bacterii în intestin
Ce este teoria igienei și ce trebuie de reținut când vine vorba de copiii noștri....
Topul afecțiunilor ușoare ale copilăriei, neplăcute pentru cei mici, dar și pentru...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies