Testul virginității încă se mai practică în România. Mii de tinere, obligate, în special, de tații lor să-și dovedească puritatea


Mii de tinere din țara noastră sunt supuse testului virginității. Specialiștii atrag atenția că fetele care trec prin acest tip de testare sunt traumatizate.


Testarea virginității este o formă de discriminare de gen, iar virginitatea nu este un termen medical sau științific, ci un concept social, cultural și religios care reflectă discriminarea de gen a femeilor.

Mai multe asociații solicită eliminarea din Lege a acestui gen de teste. Asociațiile au depus și o petiție prin care cer un punct de vedere privind testarea virginității la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Asociațiile, care au ca scop protejarea copiilor și femeilor, susțin scoaterea din normative a acestui test, precum recenta decizie luată în Regatul Unit al Marii Britanii, unde s-a interzis atât tipul acesta de examinare cât și operațiile de reconstruire a himenului.

Testarea virginității este o practică invazivă, sexistă și fără precizie, care reprezintă o încălcare a drepturilor umane. Organizația Mondială a Sănătății, Organizația Națiunilor Unite sunt printre entitățile internaționale care condamnă procedura de testare a virginității.

Specialist: testul nu are vreo însemnătate medicală

Potrivit OMS, nu există dovezi științifice că metoda poate dovedi dacă o femeie ori o tânără a avut sau nu act sexual vaginal. Medical vorbind, inspecția himenului are o precizie mai mică de 10% în ceea ce privește determinarea virginității în cazul fetelor și femeilor examinate. Așadar, testul este practic inutil, iar procedura poate provoaca traume celor examinate. 

În 2019, în România, testele de virginitate au reprezentat 2% din totalul examinărilor din cadrul unităților aflate în subordinea Institutului de Medicină Legală Mina Minovici (INML) – adică, aproximativ 1.000 de teste pe an. Acestea sunt realizate în diverse unități de medicină legală din țară, din toate județele. În prezent, există două tipuri de examene: cele care au legătură cu o anchetă penală și cele realizate la cerere, de către părinți – în special, de către tați.

„Stop abuzului fizic și emoțional asupra tinerelor! Consider că testarea virginității este o formă de discriminare de gen, iar virginitatea nu este un termen medical sau științific, ci un concept social, cultural și religios care reflectă discriminarea de gen a femeilor. Această practică reprezintă un act de violență împotriva femeilor și o încălcare a drepturilor omului, cum ar fi dreptul de a fi protejat de discriminare pe criterii de sex, dreptul la viață, libertate și siguranță a persoanei, inclusiv integritatea fizică și drepturile copilului”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.

În multe state europene, această practică a fost deja scoasă în afara legii

„Susțin demersurile Ministerului Justiției, Ministerului Sănătății și Institutului Național de Medicină Legală de a elimina prevederile legislative care permit realizarea testului de virginitate la cerere, în alte cazuri decât cele în care este solicitat de către instituții abilitate. De asemenea, noile prevederi legislative vor asigura și gratuitatea examinărilor pentru minori și victimele violenței domestice. Organizația Națiunilor Unite, încă de acum zece ani, a cerut guvernelor să fie oprită această practică, considerată o acțiune prin care se încalcă drepturile omului, fără a oferi informații medicale relevante raportat la scopul urmărit. Împreună cu Organizația Mondială a Sănătății au semnat, în 2018, o declarație comună prin care condamnă aceste practici. În multe state europene, această practică a fost deja scoasă în afara legii, iar România trebuie să se alinieze acestor cerințe. De exemplu, în Franța și în Marea Britanie testările au fost interzise”, conchide Firea.

Foto Imago

vezi emisiunile doctor de bine

Cât de des este indicat să consumăm pește. Reduce cu 17% riscul de deces
Carina Coșăreanu, psiholog clinician: „Cearta de la bani în cuplu înseamnă...
Lucrul mai puțin știut de fumători. Ce se întâmplă în corp, de fapt
Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies