Cancerul de endometru: cum îl depistăm și cum îl tratăm eficient


Prof. univ. dr. Petre Brătilă, medic primar Obstetrică-Ginecologie și director medical al Spitalului Euroclinic vorbește la Doctor de bine despre semnele la care trebuie să fie atente femeile, dar și despre măsurile pe care trebuie să le ia în cazul cancerului de endometru. În plus, explică, din punct de vedere medical, care sunt metodele de tratament cele mai moderne la care se poate apela cu încredere.


 

Care sunt simptomele cancerului de endometru și ce teste sunt recomandate?

Prof. univ. dr. Petre Brătilă: Din fericire, boala asta dă semne. Și este o boală care apare la femeile în postmenopauză, de obicei, iar semnul cel mai caracteristic este sângerarea anormală. Deci, după încetarea menstruației, sângerările care se produc în menopauză totdeauna ridică suspiciunea unei afecțiuni maligne a endometrului. Iar diagnosticul cel mai simplu este cel prin examenul microscopic al pieselor de biopsie, obținute fie prin histeroscopie (introducerea în uter a unei camere de luat vederi n.a), fie prin clasicul chiuretaj bioptic.”

Cât de periculos este cancerul de endometru, comparativ cu celelalte cancere ginecologice?

Prof. univ. dr. Petre Brătilă: Cancerul de endometru era considerat, până acum 20 de ani, cel mai bun cancer dintre toate cancerele aparatului genital feminin, pentru că evoluează lent, majoritatea sunt forme puțin agresive, însă cu timpul s-a ajuns la un studiu mai amănunțit al acestei boli și s-au diferențiat câteva grupe de risc. Există un cancer de endometru cu risc crescut și un cancer de endometru care are un risc mai mic, riscul fiind de recidivă, fiind de evoluție și așa mai departe. Caracterizarea celor două forme se face prin examen molecular, deci am ajuns să caracterizăm din punct de vedere molecular cele două grupe, și putem identifica de la început o boală care va evolua bine și alta care are șanse să evolueze rău.”

Ce rol joacă controlul ginecologic anual?

În comparație cu celelalte forme de cancere genitale, cum ar fi cancerul de col uterin și cancerul ovarian, cancerul endometrial se extinde încet, iar prin intermediul controalelor regulate poate fi descoperit înainte de a se răspândi foarte mult. Dacă nu este tratat, cancerul endometrial se poate răspândi în vezică sau rect sau poate ajunge în vagin, trompe uterine, ovare și organele mai îndepărtate.

În majoritatea cazurilor, pacientele amână venirea la doctor. Și asta este în defavoarea lor. Este teama de a veni la doctor, de explorări invazive, există tot felul de prejudecăți, nu în toate cazurile”, precizează prof. univ. dr. Petre Brătilă.

Care sunt factorii care cresc riscul de a dezvolta cancer de endometru?

Prof. univ. dr. Petre Brătilă: “Sunt trei factori de risc care caracterizează cancerul de endometru. Este obezitatea, este hipertensiunea si diabetul. (...) Am avut cazuri de femei cu obezitate morbidă, la 23 de ani, cu cancer de endometru. În țesutul gras se sintetizează hormoni feminini exact cum se sintetizează în ovare. Estrogen. De asta o să vedeți că femeile care sunt în postmenopauză și sunt mai plinuțe, nu au niciun semn de modificare tegumentară de menopauză, adică nu au riduri, pielea are altă textură, tocmai pentru că sunt impregnate estrogenic. (...) Obezitatea este primul factor de risc, pentru că bombardează endometrul cu o cantitate mare de estrogen. “

Ce presupune un tratament modern minimum invaziv în cazul cancerului de endometru?

Spre deosebire de operația clasică ori cea laparoscopică, chirurgia robotică oferă o precizie mai mare în sala de operație și crește substanțial calitatea actului medical, chiar și în cazul cancerului endometrial, al patrulea cel mai frecvent tip de cancer și pe locul 7 în rândul cauzelor de deces prin cancer la femei. Deși apare, în general, la femeile cu vârsta trecută de 50 de ani sau mai mult, aflate la menopauză, 30% dintre pacientele cu acest tip de afecţiune sunt mai tinere de 40 de ani. Simptomatologia constă în sângerări și secreții anormale.

Care sunt beneficiile chirurgiei robotice vs. chirurgia clasică?

Cu ajutorul chirurgiei minimum invazive, prof. univ. dr. Petre Brătilă efectuează intervenții robotice ginecologice pentru tratarea afecțiunilor complexe din această sferă precum cancerul de col uterin, cancerul ovarian sau cancerul de endometru. Ca echimpament medical, folosește robotul da Vinci Xi, cel mai avansat și cunoscut sistem de chirurgie robotică din lume. Acest sitem medical îi permite chirurgului să efectueze manevre foarte precise, cu un maximum de control și cu o vizibilitate crescută, fiind astfel redus riscul de recidivă în cazul afecțiunilor oncologice.

 În cariera mea am practicat toate tipurile de hiserectomii posibile. Hiserectomia vaginală a fost una dintre preocupările mele și mă încadrez pe primele locuri în lume ca statistică. Adică fără niciun fel de tăietură, tăieturi care apar la chirurgia laparoscopică. Pentru mine și pentru momentul acesta, chirurgia robotică nu are echivalent.O hiserectomie laparoscopică durează în medie o oră și jumătate, uzuală mă refer, cea robotică e un sfert de oră sau o jumătate de oră. (...) Pierderea de sânge în chirurgia robotică este de zece ori mai mică decât în cea laparosopică. Este important o dată pentru economia organismului și apoi ca stres post-operator, pacientele operate robotic nu au nicio durere post-operatorie. Ceea ce e un lucru foarte important”, explică prof. univ. dr. Petre Brătilă, chirurg de excelență în ginecologia minim-invazivă.

vezi emisiunile doctor de bine

Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 21 aprilie 2024
De ce e sănătoasă prăjeala în untură. Sfatul medicului
Trigliceridele mărite. Ce înseamnă și cum putem reduce numărul acestora
Cauzele poftei de dulce. „Acest comportament arată experiențe traumatice extreme”

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies