Mituri despre tratamentul endodotic și cum ajungem la scoaterea nervului


Tratamentul endodontic sau „scoaterea nervului” este o procedură complexă care ajută la salvarea dinților naturali, atunci când ne confruntăm cu infecții dentare grave. 


Cunoscut și sub numele de,,tratament de canal”, acest procedeu stomatologic asigură prevenirea sau tratarea infecțiilor care au ca punct de plecare interiorul dintelui. În cele mai multe cazuri, tratamentul endodontic este realizat atunci când pulpa dentară (nervul dintelui) este afectată din cauza unei carii dentare grave sau când dintele a suferit un traumatism. Ana Maria Flaugiu, medic stomatolog cu practică limitată în endodonție, aduce lămuriri în ceea ce privește tratamentul endodotic.

 

Importanța unui tratament endodontic

Când pulpa dentară este afectată, totodată și nervul este afectat. Așadar, din acest moment, putem discuta despre o urgență stomatologică, deoarece infecția ajunge la os și apar durerile profunde. În acest caz, tratamentul endodontic este o soluție potrivită și face diferența între pierderea și păstrarea unui dinte.

Acum, în era modernă, inclusiv tehnicile și echipamentele stomatologice au evoluat, iar tratamentul endodontic în anul 2022 se realizează cu ajutorul microscopului dentar. Pentru specialistul endodont, un astfel de aparat este foarte important în tratarea dintelui pe canal și reduce vizitele în cabinetul de medicină dentară la o singură programare. Un alt avantaj al microscopului dentar îl reprezintă precizia. Cu ajutorul acestuia, medicii stomatologi pot mări imaginea de până la 20 de ori și, în acest mod, se pot găsi toate canalele dentare.

Există, însă, și provocări care apar atunci când discutăm despre un tratament endodontic, iar cea mai întâlnită este teama de stomatolog.

 „Pacienții vin cu foarte multe traume din trecut în ceea ce privește tratamentele stomatologice și, în special, „scoaterea nervului”. Ce nu iau în considerare pacienții este că stomatologia a evoluat extrem de mult, tehnologia ne ajută în prezent să oferim tratamente lipsite de durere, eficiente, într-un număr restrâns de ședințe și cu un grad ridicat de confort. Medicul stomatolog și pacientul sunt o echipă și doar împreună pot depăși sentimentele de anxietate și teamă acumulate de-a lungul timpului. O altă provocare la fel de importantă este educarea pacientului în ceea ce privește sănătatea orală”, ne explică Dr. Ana Maria Flaugiu, medic stomatolog, cu practică limitată în endodonție. 

Când este necesar un tratament de canal

Studiile arată că majoritatea dintre noi vizităm cabinetul medicului stomatolog atunci când durerea își face apariția. Așadar, dacă sesizăm aceste simptome, trebuie să știm că ele pot anunța o problemă dentară ce necesită un tratament endodontic:

•       instalarea durerii

•       sensibilitate la cald sau rece

•       dintele își modifică culoarea

•       țesuturile moi din vecinătatea dintelui își modifică forma

•       apariția unei umflături în formă de canal din care curge puroi

•       mobilitate dentară și durere în timpul masticației

Dacă îți dorești o dantură sănătoasă, cel mai important este să acorzi o atenție sporită igienei orale, iar dacă simptomele unei infecții dentare sunt deja prezente, trebuie să apelezi la un specialist endodont cât mai rapid.

Etape și mituri despre tratament endodontic

Scopul tratamentului endodontic este de a elimina, în totalitate, infecția de la nivelul pulpei dentare, de a curăța și decontamina zona afectată și închide canalele radiculare, aceasta pentru a proteja dintele de bacterii. Există, însă, și câteva mituri despre procedura de scoatere a nervului. Din acest motiv, oamenii aleg, mai degrabă, extracția dentară, în loc să salveze un dinte. De aceea, înainte de a lua o decizie, este bine să te informezi cu privire la etapele unui tratament endodontic.

„Primul pas constă în îndepărtarea pulpei dentare afectate, urmat de curățarea în profunzime a dintelui și umplerea spațiului rămas gol cu un material special. Un tratament la microscop se efectuează într-o singură ședință și doar în cazuri excepționale se întâmplă să avem nevoie de două ședințe”, explică Dr. Ana Maria Flaugiu, medic stomatolog, cu practică limitată în endodonție.

Se spune că această procedură stomatologică este foarte dureroasă, însă, astăzi, domeniul stomatologic s-a dezvoltat, iar tehnologiile utilizate în prezent schimbă radical modul în care tratamentul endodontic este realizat. Intervenția pentru scoaterea nervului se realizează sub anestezie, este complet nedureroasă, iar persoana care apelează la un tratament de canal este relaxată pe toată perioadă procedurii. 

De asemenea, mulți se feresc să apeleze la un tratament endodontic, deoarece le este teamă de infecții ulterioare. Ceea ce trebuie să știm, însă, este că această procedură de scoatere a nervului este sigură, realizată de specialiști, în cele mai sigure condiții. Așadar, înainte de a utiliza microscopul dentar, medicul stomatolog va izola dintele afectat cu o digă dentară. Acest instrument stomatologic este o bucată de cauciuc sterilă, care ajută la protejarea dintelui de bacteriile prezente în cavitatatea bucală. Le oferă personelor aflate pe scaunul stomatologic o experiență plăcută pe durata întregii intervenții, pacienții fiind liberi să înghită propria salivă, fără teamă, și să respire normal. 

Faptul că extracția dintelui este mai eficientă decât tratamentul de canal este, de asemenea, un mit. Ceea ce trebuie să avem în vedere, în acest caz, este că implantul dentar, deși arată și se comportă ca un dinte natural, este o procedură cu un cost net superior. 

Un tratament endodontic complet și realizat la timp te poate scuti în viitor de costuri mult mai mari pentru a-ți recăpăta sănătatea orală. De asemenea, pentru a evita cariile și infecțiile dentare, este important să respecți rutina de îngrijire a danturii, care trebuie să cuprindă un periaj dentar de cel puțin două ori pe zi. Folosește și mijloacele adjuvante de curățare, precum: ața dentară sau apa de gură. Totodată, este important să te prezinți la controalele periodice, o dată la 6 luni, deoarece medicul stomatolog va examina cavitatea orală, iar cu ajutorul radiografiei dentare poate verifica semnele care pot indica apariția cariilor ori a afecțiunilor dentare. 

vezi emisiunile doctor de bine

Lucrul mai puțin știut de fumători. Ce se întâmplă în corp, de fapt
Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 21 aprilie 2024
De ce e sănătoasă prăjeala în untură. Sfatul medicului

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies