Andrei Duban a slăbit 26 de kilograme după ce și-a micșorat stomacul: Reînveți să mănânci, e ca la bebeluși


Tot mai multe vedete de la noi care au probleme cu greutatea apelează la specialiști pentru operație de micșorare a stomacului.  După Raluca Bădulescu, Teo Trandafir, Răzvan Popescu, Ozana Barabancea, a venit rândul lui Andrei Duban să-și împărtășească experiența după o astfel de intervenție invazivă.


Actorul s-a operat în aprilie 2021. Comediantul în vârstă de 50 de ani a slăbit 26 de kilograme și se declară mulțumit de rezultat.

Soțul Grațielei Duban cântărea în trecut 100 de kilograme, dar acum s-a transformat complet. Recuperarea a fost una ușoară pentru Andrei Duban, iar după 5 luni a început să mănânce din nou preparatele sale preferate.

„Am slăbit 26 de kilograme de când mi-am făcut operația de micșorare a stomacului. Sunt foarte bine. Nu pot să mai mănânc așa mult. Am slăbit așa mult că mai nou îmi trebuie alte haine din cauza asta.Într-adevăr, reînveți să mănânci, e ca la bebeluși, dar nu au fost chiar șase luni. La început am consumat mai multe lichide', a declarat Andrei Duban pentru Fanatik.

Intervenția i-a schimbat viața radical. Operația de Gastric Sleeve a rezolvat și diverse alte probleme de sănătate, cum ar fi problemele cu hipertensiunea, sforăitul dar și colesterolul mărit.

„Nu regret absolut deloc acea decizie. Ba dimpotrivă! Mă felicit pentru pasul făcut. În primul rând, am fost într-un fel forțat să fac acest pas. Trigliceridele și colesterolul urlau în mine! Cam așa cum a urlat doctorul la mine când a văzut cu ce mă lăudam, ca să spun așa, în fața lui.  De slăbit am făcut-o pe parcursul anului trecut. Am scăpat de 25 sau 26 de kilograme în vreo șapte luni, de la operația de micșorare a stomacului. Să știți că una dintre primele schimbări am înțeles-o atunci când soția mea, Grațiela, mi-a declarat, ușor recunoscătoare aș spune, că am scăpat de sforâit noaptea, la puțin timp după efectuarea operației. Iar asta contează foarte mult.

Foto FACEBOOK

vezi emisiunile doctor de bine

Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 21 aprilie 2024
De ce e sănătoasă prăjeala în untură. Sfatul medicului
Trigliceridele mărite. Ce înseamnă și cum putem reduce numărul acestora

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies