Antrenoarea Cori Grămescu, de urgenţă la spital: „Îmi pierdusem vederea și nu îmi mai găseam cuvintele”


Coach de lifestyle și nutriție, Cori Grămescu a trecut prin momente de groază în urmă cu câteva zile. Antrenoarea de fitness a dezvăluit că s-a confruntat cu mari probleme de sănătate.


Acestea, se pare, au fost provocate de un program încărcat și stări emoționale negative. Vedeta a povestit pe rețelele de socializare episodul care a trimis-o de urgență la spital.

Cori Grămescu, la spital din cauza unor probleme de sănătate

Instructoarea spune că își pierduse vederea la ochiul drept și nu se mai putea exprima normal. Cori Grămescu și-a petrecut ultimele luni în Statele Unite, unde a muncit din greu pentru proiectele sale. Tot efortul, nopțile nedormite și grijile și-au lăsat amprenta asupra sănătății sale. Astfel că la o întâlnire de afaceri, antrenoarea și-a pierdut vederea și nu mai era coerentă.

În prezent, Cori se recuperează în România, în munții Apuseni, unde petrece timp în natură.

"Recharge, reset, redo. Acum mai bine de o săptămâna eram la camera de garda, după ce într-un meeting îmi pierdusem vederea cu ochiul drept și nu îmi mai găseam cuvintele să mă exprim normal. Fusese un orizont de o ora în care capul meu, așa cum îl știam, nu mai funcționase chiar bine. episodul venea după o perioada cumplita de munca, multe nemulțumiri personale, sentimentale, profesionale și foarte multă neglijența fata de mine însămi. Prea puțîn somn, prea multe frământări, prea putina sinceritate fata de mine însămi, mă forțasem și mă împinsesem până dincolo de limite. 

Tura asta am scăpat ușor, nu am rămas cu sechele de niciun fel, dar m-a trezit rapid la realitate. 

Tura asta am scăpat ușor, nu am rămas cu sechele de niciun fel, dar m-a trezit rapid la realitate. Sunt venită în Apuseni de aproape o săptămâna și azi văd primii oameni. Izolarea asta profunda în natura mă ajuta să mă încarc și să odihnesc și mi-am luat o perioada pentru mine, că să îmi reconfigurez planul “măreț” de până acum.

Ce vreau să spun cu asta e să aveți grija de voi. Lăsăți deoparte presiunea, construcțiile astea artificiale despre ce trebuie sau nu trebuie să fie, pentru că în realitate, viața e simpla. Nu avem nevoie de mare lucru să fim fericiți, dacă suntem sinceri cu noi înșine și trăim așa cum simțim. Nu avem nevoie de mulți oameni în jur, dacă cei câțiva de lângă noi sunt deschiși, loiali și sinceri.

Nu ne trebuie prea multe dacă noi suntem sinceri și aliniați cu propriile noastre valori și credințe. Și da, câteodată e nasol să îți dai seama că tocmai tu însuți erai cel nasol în toată ecuația, dar fiecare astfel de realizare te ajuta să evoluezi, să repari, să crești și să mergi mai departe. Nu e ușor, nu e nici măcar plăcut, dar fiecare astfel de conștientizare te poate ajuta să devii din ce în ce mai mult ceea ce ești, conștient și liber. Viața asta, în simplitate, onestitate și autenticitate e cea care ne conduce spre înflorire spirituală și mulțumire. Și atunci se aliniază și se repoziționează multe comportamente, așteptări și planuri de viața", a scris Cori Grămescu într-o postare pe Facebook.

Foto Facebook
 

vezi emisiunile doctor de bine

Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 21 aprilie 2024
De ce e sănătoasă prăjeala în untură. Sfatul medicului
Trigliceridele mărite. Ce înseamnă și cum putem reduce numărul acestora
Cauzele poftei de dulce. „Acest comportament arată experiențe traumatice extreme”

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies