Cum diminuează activitatea fizică riscul de a face COVID-19. Cât sport ar trebui să facem


La nivel global, unul din patru adulți nu fac destul de multă mișcare, iar peste 80% din populația adolescentă din întreaga lume nu e destul de activă din punct de vedere fizic.


Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), lipsa activității fizice sau activitatea fizică insuficientă reprezintă unul dintre principalii factori de risc pentru deces în întreaga lume. Lipsa activității fizice poate duce la boli cardiovasculare, cancer sau diabet.

Mișcarea ne ajută să avem un organism mai puternic în fața bolilor.

O activitate fizică bună promovează un răspuns mai bun al organismului la bolile respiratorii în general. Potrivit unei ample cercetări publicate în British Journal of Sports Medicine, persoanele care practică o activitate fizică regulată prezintă un risc mai mic de a se îmbolnăvi de Covid-19 și de a dezvolta o formă severă. S-a dovedit că riscul decesului cauzat de COVID-19 creşte cu până la 48% în cazul persoanelor obeze.

Cât de multă mișcare trebuie să facem ca să fie suficientă

Activitatea fizică regulată este asociată cu un risc mai mic de infectare cu coronavirusul, precum și cu un prognostic mai bun în ceea ce privește spitalizările, gravitatea și mortalitatea.

Autorii cercetării, ce cuprinde 15 lucrări, estimează că sunt necesare cel puțin 150 de minute de activitate moderată sau 75 de minute de activitate intensă pe săptămână pentru un efect maxim.

Ce cantitate de virus răspândesc în aer bolnavii de COVID?

Persoanele infectate cu tulpinile Alpha, Delta şi Omicronn ale SARS-CoV-2  împrăştie în aer prin salivă o cantitate mai mare din virus decât persoanele infectate cu alte variante ale coronavirususului, potrivit unui studiu citat de revista Nature. Mai mult, persoanele care contractează COVID-19 după ce s-au vaccinat, chiar și după ce au făcut doza booster, încă răspândesc virusul în aer.

Foto Imago

vezi emisiunile doctor de bine

Cât de des este indicat să consumăm pește. Reduce cu 17% riscul de deces
Carina Coșăreanu, psiholog clinician: „Cearta de la bani în cuplu înseamnă...
Lucrul mai puțin știut de fumători. Ce se întâmplă în corp, de fapt
Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies