Cum se simte Oana Ioniță după ce a fost operată de urgență. S-a accidentat în timpul unei ședințe foto


Oana Ioniță a ajuns la spital și a fost operată de urgență. Vedeta a suferit o ruptură de menisc. Dansatoarea a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care își anunță fanii că s-a operat. Vedeta a împărtășit si câteva imagini în care apare pe patul de spital, cu piciorul bandajat.


"De multe ori este bine să faci operația când e cazul pentru că, cu cât stăteam mai mult, cu atât se amplifica situația. Din păcate, meniscul este o zonă cartilaginoasă care nu se reface și se poate întâmpla să fie din ce în ce mai rău și toți cei care au probleme la menisc de gradul unu, de gradul doi, de gradul trei, cea mai avansată clar vor ajunge la un moment dat să se opereze ", a declarat Oana Ioniță.

Acum, vedeta se simte bine, însă are nevoie de o perioadă lungă de recuperare. Oana Ioniță a spus că nu are voie să îndoaie piciorul sau să îl pună jos în următoarele zece zile:

„M-am externat, mă simt ok. Imediat cum am ajuns acasă am şi avut cursuri, ce e drept online, am predat două ore. Pot să fac cursuri online din pat, cei cu care lucrez sunt obişnuiţi.Timp de zece zile nu am voie să pun piciorul jos şi nici să-l îndoi. Mi-a explicat doctorul atât de bine, că o fac de plăcere. Mi-a zis că mi-a injectat o soluţie, PRF, care ajută să regenereze partea de ţesuturi şi de membrane”, a spus Oana Ioniță pentru click.ro.

Oana Ioniță s-a accidentat în timpul unei ședințe foto: „A fost o prostie, am făcut niște căderi pe vârfuri întoarse și soțul chiar îmi spunea la un moment dat «Băi, mai uită-te și în buletin». Am făcut niște poze cu niște voaluri în spate și voiam să fie expresive și pentru asta m-am lăsat pe vârfuri de mai multe ori. Eu m-am aruncat pur și simplu pe jos, era ciment. Eu nu m-am gândit, adrenalina era la maximum și pe moment n-am simțit. În seara respectivă n-am putut să mai mișc deloc piciorul."

Ce este ruptura de menisc și cum se tratează?

Ruptura de menisc este una dintre cele mai frecvente afecțiuni traumatice ce apar la nivelul genunchiului. Leziunile meniscului pot fi traumatice sau degenerative (în cadrul evoluției spre artroză a articulației genunchiului). Nu există o vârstă limită până la care pot apărea leziunile de menisc, însă leziunile traumatice se produc, în marea lor majoritate, la grupa de vârstă 20–50 ani.

Sunt posibile două variante de tratament:

Tratamentul chirurgical, efectuat exclusiv minim invaziv – artroscopic, constă în introducerea în genunchi (printr-o incizie de aproximativ 5 mm) a unui artroscop (un tub flexibil dotat cu o cameră de filmat) cu grosimea de 4 mm, urmată de inspecția articulației și rezolvarea leziunii meniscale cu ajutorul unor instrumente speciale, extrem de fine, introduse printr-o a doua incizie identică cu prima.

Tratamentul leziunii meniscale poate consta în excizia și îndepărtarea zonei lezate (meniscectomie parțială) sau sutură meniscală (atunci când tipul leziunii, porțiunea lezată și timpul scurs de la producerea leziunii permit acest lucru). Durata intervenției chirurgicale este, în medie, de 20–30 minute, variind în funcție de complexitatea leziunii.

Foto FACEBOOK

vezi emisiunile doctor de bine

Carina Coșăreanu, psiholog clinician: „Cearta de la bani în cuplu înseamnă...
Lucrul mai puțin știut de fumători. Ce se întâmplă în corp, de fapt
Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 21 aprilie 2024

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies