Soluții naturale pentru a ține țânțarii la distanță


În comerț există o mulțime de soluții pentru a ține țânțarii la distanță, însă cei care preferă să evite chimicalele au la îndemână și soluții naturale. Mulți dintre repelenții naturali pentru țânțari se găsesc chiar în bucătăria oricui.


Țânțarii te pot ține treaz mai mult decât un coșmar în nopțile din sezonul cald, fie că te ciupesc, fie că doar bâzâie insistent și enervant. Chiar dacă ai plase de țânțari la ferestre, tot se găsește câte unul care reușește să își facă loc pe lângă ea sau să intre pe fereastră atunci când nu ești atent. 

Cum ții țânțarii la distanță cu ce ai prin casă

Cafeaua este un excelent repelent pentru că țânțarilor nu le plac aromele puternice. Poți pune cafea măcinată într-o farfurioară și să îi dai foc, asigurându-te, desigur, că nu există pericol ca flacăra să se extindă. Dacă stai la curte, pune printre florile de lângă casă vase cu zaț de cafea, care vor acționa ca o barieră în calea țânțarilor.

Zeama de lămâie și oțetul alungă și ele țânțarii. Mirosul înțepător interferează cu sistemul lor nervos și îi va ține la distanță. Pentru un efect și mai puternic, combină cele două lichide sau taie câteva felii de lămâie pe care le înmuiați în oțet și le lăsați pe farfurioare în zona ferestrelor și a ușilor. Feliile de ceapă amestecate cu pulbere sau bucățele de cuișoare sunt la fel de eficiente.

Fie că stai la bloc, fie la curte, plantele aromatice precum lavanda, busuiocul și menta au și ele efect repelent pentru țânțari. Ori le plantați în apropierea casei sau în ghivece pe care le puneți la ferestre, ori puteți folosi lumânări aromate cu parfum de lămâie sau lavandă.

Cum faci acasă spray natural contra țânțarilor

Pentru momentele în care ieși seara în parc sau la o terasă și știi că vei avea de înfruntat nori de țânțari îți poți prepara acasă un spray natural care să te protejeze de înțepăturile lor.

O variantă este să amesteci câteva uleiuri esențiale cu efect repelent. Cele de lavandă, arbore de ceai și lămâie sunt foarte eficiente. Poți face, spre exemplu, un amestec de ulei de lavandă, ulei de lămâie și ulei de argan, pe care să îl „înmulțești” apoi cu alcool sanitar. Pune amestecul într-o sticluță cu pulverizator și folosește-l fie pe piele, fie pe haine înainte să ieși din casă. Atenție, însă, la proporții, pentru că mirosul poate fi extrem de puternic.

Un alt spray natural anti-țânțari puteți obține din mentă și busuioc. Fierbeți plantele timp de 20 de minute într-o oală cu apă, așteptați să se răcească strecurați, iar „ceaiul” obținut poate fi pulverizat apoi pe piele și va ține țânțarii la distanță.

Dacă vreți să folosiți sprayurile pentru copii, cel mai bine ar fi să le pulverizați pe haine sau, în cazul bebelușilor, pe pânza căruciorului.

vezi emisiunile doctor de bine

Efectele negative ale dinților lipsă. Ce spun medicii. „Sinusul se mărește”
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 17 martie 2024
Medicamentele antidiabetice care pot da rezultat fals-pozitiv la un eventual drug-test....
Cum apar cheagurile de sânge în creier. Drogurile și fumatul sunt unele dintre...
De ce nu este bine să mâncăm dulciuri dimineața. Costurile biologice sunt prea...
De ce nu este bine să luăm medicamente după ureche, doar ca să ne simțim mai...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies