400.000 de doze de vaccin gripal tetravalent vor ajunge în România


Mylan România anunță finalizarea livrărilor pentru prima tranșă de vaccin gripal tetravalent în România, pentru sezonul gripal 2020-2021.


Mylan România anunță că vaccinul său tetravalent este disponibil pentru distribuție în România începând cu această săptămână, asigurând astfel accesul pacienților la vaccinul gripal anual, atunci când aceștia au cea mai mare nevoie de el.

Prima tranșă de aproape 400,000 de doze va fi distribuită săptămâna aceasta către furnizorii de servicii de sănătate (Direcţiile de Sănătate Publică de la nivel naţional) ca parte a programului național de vaccinare, conform acordului cu Ministerul Sănătăţii pentru sezonul 2020-2021. De la Direcțiile de Sănătate Publică, vaccinul poate fi accesat de medicii de familie la timp pentru campania de vaccinare, conform calendarului Ministerului.  

În acest sezon, vaccinarea gripală este mai importantă ca niciodată; în contextul pandemiei de COVID-19, categoriile cu risc ridicat sunt și mai vulnerabile: persoanele în vârstă, pacienții cu boli cronice, angajații din sistemul medical. De peste nouă ani, Mylan și-a asumat împreună cu parteneri locali din România un angajament ferm pentru a oferi cele mai eficiente mijloace de prevenție. Și anul acesta, am făcut toate eforturile pentru a distribui primul lot de vaccinuri, necesar în special categoriilor cu risc ridicat, înainte de începerea campaniei de vaccinare. Vom livra restul de doze în conformitate cu acordul cu partenerul nostru de distribuție și Ministerul Sănătății”, a declarat Adrian Grecu, General Manager Mylan România și Head of South East Europe. 

Gripa sezonieră rămâne o problemă gravă de sănătate publică, poate avea forme severe și chiar provoca moartea în rândul categoriilor vulnerabile.

Cea mai eficientă modalitate de prevenție este vaccinarea. În cea mai recentă publicație, "Recomandări pentru vaccinarea de rutină în perioada pandemiei de COVID-19 în Regiunea Europeană OMS", Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea gripală ca o prioritate în efortul de a minimiza riscul excesiv de comorbiditate și mortalitate provocate de boli care pot fi prevenite prin vaccinare.  

Vaccinurile împotriva gripei sunt sigure, eficiente și reprezintă principala măsură de prevenție a gripei şi de reducere a impactului epidemiei; vaccinarea antigripală este în mod special recomandată pentru cei cu risc ridicat de complicații grave provocate de gripă, inclusiv femei însărcinate, copii cu vârsta între 6 luni și 5 ani, persoane cu afecțiuni cronice, persoane în vârstă și angajaţi în sistemul medical.

vezi emisiunile doctor de bine

Carina Coșăreanu, psiholog clinician: „Cearta de la bani în cuplu înseamnă...
Lucrul mai puțin știut de fumători. Ce se întâmplă în corp, de fapt
Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 21 aprilie 2024

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies