A apărut o nouă boală misterioasă. Simptomele sunt similare Ebolei


Un virus mortal ridică îngrijorări majore în Africa. Simptomele sunt similare Ebolei, iar trei oameni au murit deja din cauza virusului.  În total, 13 cazuri au fost raportate în regiunea Lindi din Tanzania, pacienții având simptome similare cu Ebola sau Marburg.


Pacienții au prezentat febră, dureri de cap puternice, oboseală, vărsături și sângerare.

Virusul Marburg

Virusul Marburg, o febră hemoragică foarte infecțioasă, asemănătoare cu Ebola, a apărut pentru prima dată în Africa de Vest. Virusul Marburg se poate răspândi ușor pe arii extinse și are o mortalitate foarte mare.

Manifestări clinice

Perioada de incubație este de 5-10 zile, după care urmează perioada prodromală care durează 5 zile și constă în febră, frisoane, cefalee și mialgii.

În perioada de stare apar greață, vărsături, dureri toracice, dureri abdominale, diaree, simptomatologia agravându-se progresiv, evoluând spre pancreatită, insuficiență hepatică cu icter intens și manifestări hemoragice, pierdere în greutate, delir, iar în final disfuncție multiplă de organ.

Virusul Marburg: Mod de transmitere 

Epidemiile de Marburg pornesc când un animal infectat, precum o maimuță sau un liliac, transmite virusul unui om. Virusul se răspândește printre oameni prin contactul direct cu fluidele corporale ale persoanelor infectate, suprafețe și materiale. Boala debutează brusc, cu febră mare, dureri de cap severe și stare de rău.

Mulți pacienți dezvoltă semne hemoragice severe în decurs de șapte zile. Ratele de mortalitate au variat între 24% și 88% în focarul anterior, în funcție de tulpina virusului.

Nu există vaccinuri sau tratamente antivirale aprobate pentru a trata virusul. îngrijirea de Medicii încearcă rehidratarea cu lichide orale sau intravenoase și tratarea simptomelor specifice.

Foto Imago
 

vezi emisiunile doctor de bine

Otita este parte din răceală, spun medicii. Cum se tratează și de ce nu ajută...
Zâmbet sănătos: Cum poți să îți protejezi dinții și gingiile în vârsta...
„Și dinții de lapte dor”. Când trebuie dus copilul la stomatolog și ce probleme...
Mihaela Bilic, despre cât de sănătoasă este pâinea integrală pentru adulți...
Testarea infecției HPV se poate face simplu, acasă. Cum poate fi prevenit cancerul...
Prima operație pe creier realizată prin pleoapă. Pacient tratat de epilepsie la...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies