Avertisment: Nu orice tuse persistentă, însoțită de febră, este COVID-19! 


Dincolo de pandemia de coronavirus, o altă afecțiune respiratorie infecțioasă face ravagii în lume, provocând aproximativ 4.000 de decese în fiecare zi.


Directorul executiv al Agenției britanice pentru securitate sanitară spune că orice persoană cu tuse persistentă și febră ar trebui să ia în considerare și alte boli infecțioase, în afară de coronavirus, cum ar fi tuberculoza.

Este important să ne amintim că nu orice tuse persistentă, însoțită de febră, este COVID-19. O tuse care de obicei are mucus și durează mai mult de trei săptămâni poate fi cauzată de o serie de alte probleme, inclusiv de tuberculoză”, a spus medicul.

Trtamentul incomplet sau inadecvat poate duce la dezvoltarea rezistenței la medicamente, ceea ce înseamnă că microbul nu mai poate fi ucis eficient de unul sau mai multe medicamente. Se încearcă atunci alte combinații de medicamente.

Tuberculoza rezistentă la medicamente reprezintă o problemă deosebită. În 2020, decesele la nivel mondial din cauza tuberculozei s-au clasat pe locul al doilea după COVID-19.

Tuberculoză sau COVID-19?

Tusea, febra și dificultățile la respirație se numără printre simptomele similare pe care le prezintă atât persoanele care se infectează cu noul coronavirus, cât și cele care se îmbolnăvesc de tuberculoză. Și asta pentru că ambele boli atacă în primul rând plămânii.

Deși cele două afecțiuni se transmit, în principal, prin contact apropiat cu persoane infectate, perioada de incubație în cazul tuberculozei este mai lungă, adesea cu un debut lent.

Chiar dacă și tuberculoza și COVID-19 afectează în mod obișnuit plămânii și au unele simptome comune precum tuse, febră și dificultăți de respirație, caracteristicile clinice diferă în funcție de tipul de infecție:

În timp ce febra și tusea în COVID-19 au un debut rapid, iar perioada de incubație este de aproximativ una până la două săptămâni, în cazul tuberculozei, manifestările clinice se dezvoltă, de obicei, într-o perioadă mult mai lungă.  

Dacă la pacienții cu COVID-19 se manifestă frecvent o tuse seacă, în cazul tuberculozei, tusea este de obicei productivă, cu spută și chiar sânge

De asemenea, dificultățile de respirație apar în cazul COVID-19 la scurt timp după debutul bolii, în timp ce în cazul tuberculozei, acest lucru se întâmplă într-o etapă mai târzie, a  evoluției nefavorabile  sau ca o sechelă pe termen lung.   

Tuberculoza și refugiații din Ucraina

Războiul din Ucraina ar putea avea „un impact devastator asupra serviciilor de sănătate”. În 2021, Ucraina a tratat 24.000 de persoane cu tuberculoză, inclusiv 5.000 cu o formă a bolii rezistentă la medicamente.

Ucraina se numără printre primele 30 de țări cu cele mai mari rate de cazuri rezistente la medicamente din lume.

Foto Imago

vezi emisiunile doctor de bine

Care este rolul fibrelor în organism și de ce este indicat să le consumăm
De ce este bine să nu consumăm carne atunci când avem febră. Sfatul medicului
Tot mai mulți tineri sunt diagnosticați cu cancer de colon. Screeningul bine făcut...
Cum apare anemia și care sunt principalele cauze. Cele mai multe boli cronice evoluează...
”Putem să nu mâncăm nimic 40 de zile”. Mihaela Bilic: ”Cu cât mâncăm mai...
Zgomotele auzite doar într-o singură ureche pot masca extrem de multe diagnostice....

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies