Câte ore trebuie să doarmă persoanele de vârstă mijlocie pe noapte. Studiul care răstoarnă tot ce se știa până acum


Opt ore nu mai reprezintă durata ideală de somn în fiecare noapte la vârsta mijlocie, potrivit științei. Cercetătorii de la Universitatea Cambridge recomandă acum oamenilor să doarmă șapte ore, ceea ce, potrivit acestora, este ideal pentru sănătatea generală și pentru a evita demența.


Această reducere a fost făcută după ce a fost studiat modelul de somn a jumătate de milion de britanici cu vârste cuprinse între 38 și 73 de ani. 

Persoanele care au avut mai mult sau mai puțin de șapte ore pe noapte au obținut rezultate mai slabe la testele de viteză de gândire, de atenție, de memorie și de rezolvare a problemelor. Până acum, se credea că opt ore de somn neîntrerupt reprezintă zona Goldilocks pentru somn, oferind cele mai bune beneficii generale pentru sănătate.

Dar întreruperea somnului - care se întâmplă atât celor care dorm prea puțin, cât și celor care dorm prea mult timp - este asociată cu o acumulare de plăci în creier - un semn revelator al demenței.

Somnul este esențial pentru plasticitatea creierului - capacitatea sa de a procesa informații și de a-și aminti lucruri - precum și pentru eliminarea deșeurilor din celulele creierului, reglarea metabolismului și menținerea sistemului imunitar. 

NHS recomandă șase până la nouă ore de somn în fiecare noapte pentru adulți, în timp ce creierul în dezvoltare al copiilor are nevoie de până la 12 ore pe noapte. 

Dar adulții de vârstă mijlocie și cei mai în vârstă găsesc adesea mai dificil să adoarmă și să rămână adormiți. Experții cred că acest lucru accelerează declinul cognitiv și poate stimula apariția problemelor psihiatrice la vârsta a treia. 

foto: shutterstock.com

vezi emisiunile doctor de bine

Otita este parte din răceală, spun medicii. Cum se tratează și de ce nu ajută...
Zâmbet sănătos: Cum poți să îți protejezi dinții și gingiile în vârsta...
„Și dinții de lapte dor”. Când trebuie dus copilul la stomatolog și ce probleme...
Mihaela Bilic, despre cât de sănătoasă este pâinea integrală pentru adulți...
Testarea infecției HPV se poate face simplu, acasă. Cum poate fi prevenit cancerul...
Prima operație pe creier realizată prin pleoapă. Pacient tratat de epilepsie la...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies