Ce boli poate cauza tristețea. Care sunt cele mai afectate organe


Deși nu există emoții negative iar tristețea are o funcție atunci când apare, în cazul în care acestă stare ne copleșește ea ne poate îmbolnăvi.


Tristețea este un sentiment de durere în suflet, de descurajare, care este de obicei consecința unei despărțiri sau a unei pierderi. Ea scoate în evidență nevoia de introspecție și este, de asemenea, expresia socială a nevoii de sprijin.

Ar trebui clarificat faptul că tristețea nu este același lucru cu depresia. Prima este legată de evenimente stresante sau deranjante și este temporară, iar cea de-a doua pare să nu aibă o cauză directă și interferează cu viața de zi cu zi. Tristețea te poate îmbolnăvi, depresia este o boală. 

O sarcină cu risc ridicat, stresantă, poate provoca tristețe unei viitoare mămici, dar nu numai, ci poate cauza și greutate mică la naștere și chiar naștere prematură.

Starea de tristețe pe o perioadă îndelungată aduce, de obicei, multe schimbări în organism, potrivit Sorayei Bajat, șefa departamentului de sănătate mintală de la Spitalul Universitar Sanitas La Moraleja:

Un ulcer gastric. Starea constantă de anxietate determină o secreție excesivă de sucuri gastrice și diverse complicații gastrice. 

Un sistem imunitar slab. Reacția la stres și tristețe produce o stare biochimică de niveluri scăzute de serotonină și noradrenalină.

Scăderea forței și a rezistenței. Astfel de emoții încetinesc circulația, blochează căile cerebrale și provoacă letargie.

Afectează pofta de mâncare. Scade pofta de mâncare și, în consecință, modifică greutatea, tensiunea arterială și nivelul colesterolului.

Pentru a depăși această etapă mult mai repede și cu succes, este important să plângi pentru a elibera tensiunea, a secreta endorfine și a întări sistemul imunitar. De asemenea, terapia psihologică și timpul ajută. 

vezi emisiunile doctor de bine

Cât de des este indicat să consumăm pește. Reduce cu 17% riscul de deces
Carina Coșăreanu, psiholog clinician: „Cearta de la bani în cuplu înseamnă...
Lucrul mai puțin știut de fumători. Ce se întâmplă în corp, de fapt
Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies