Enterocolita la copii: Cum se manifestă și cât e de contagioasă. Trei grădinițe au fost închise de urgență


Trei grădinițe au fost închise de urgență în Satu Mare, după ce 30 de copii au fost depistați cu enterocolită. Autoritățile din zonă, împreună cu inspectorii Direcției de Sănătate Publică, au început o anchetă epidemiologică.


Decizia a fost luată și din cauza îngrijorării medicilor, care se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri. 

Ce este enterocolita?

Enterocolita este o inflamație a tubului digestiv incluzând atât intestinul subțire cât și intestinul gros. Enterocolita acută poate fi produsă de infecții cu bacterii, virusuri, fungi, paraziți sau de alte cauze neinfecțioase.

Enterocolita este contagioasă

Enterocolita este extrem de contagioasă, necesită izolarea pacientului la domiciliu și are un debut brusc, manifestat prin crampe abdominale, stări de greață și diaree apoasă. Atunci când acestor simptome li se adaugă și vărsăturile, diagnosticul este de gastroenterocolită acută, o formă mai complexă de enterocolită.

Enterocolită, măsuri de prevenție

Pătrunderea în organism a agenților patogeni se face pe cale orală, prin intermediul apei, alimentelor sau mâinilor murdare, contaminate. De aceea, pentru prevenirea îmbolnăvirilor trebuiesc respectate o serie de reguli de igienă care includ:

  • Spălatul mâinilor cu apă și săpun înaintea oricărei mese.
  • Spălarea eficientă a alimentelor care se consumă neprelucrate termic.
  • Spălarea tacâmurilor, veselei prin utilizarea apei provenite din surse sigure, necontaminate, iar când acest lucru nu este posibil, a apei fierte și răcite sau a apei minerale îmbuteliate corespunzător.
  • Folosirea soluțiilor dezinfectante pentru mâini atunci când spălatul cu apă și săpun nu este posibil.

Enterocolită, semne și simptome

Simptome care pot să apară:

  • Scaune diareice frecvente
  • Greață, vomă
  • Dureri abdominale
  • +/- Febră, alterarea stării generale

Ce agenți patogeni pot provoca enterocolita?

Etologia infecțioasă a enterocolitei acute:

  • Bacterii: Salmonella, Shigella, Escherichia coli, Campylobacter;
  • Virusuri: enterovirusuri, rotavirusuri, adenovirusuri, Norwalk virus;
  • Fungi: Candida Albicans, mai ales la pacienți imunodeprimați sau după consumul prelungit de antibiotice;
  • Paraziți: Giardia lamblia, Blastocystis hominis, Entamoeba histolytica.

Tratament enterocolită

Tratamentul enterocolitei necesită o atenție sporită. Nu trebuie luate medicamente ori antibiotic fără indicația medicului, pentru că acestea pot face mai mult rău decât bine. De aceea, în primă fază, tratamentul este unul simptomatic. Pentru crampele musculare sunt indicate medicamentele antispastice, pentru febră cele antipiretice. Pentru deshidratare se vor consuma multe lichide precum supe, apă și ceaiuri neîndulcite.

Dacă vorbim despre o enterocolită provocată de bacterii, antibioticele pot fi indicate, dar luate numai sub stricta supraveghere a medicului specialist. La fel și în cazul medicamentelor pentru tratarea vărsăturilor. În tratamentul enterocolitei la copii se urmărește tratarea simptomelor, dar se evită administrarea medicamentelor antidiareice pentru că ar putea agrava boala.

Foto Imago

vezi emisiunile doctor de bine

Ce afecțiuni pot exista atunci când copilul nu poate respira pe nas. Explicațiile...
Mâncatul în cantități mari seara, un comportament de dependență. Cum apare,...
Atero-scleroză și principalul factor care o produce. Explicațiile medicilor
De ce unii răcesc mai des și fac forme mai grave de boală? Vezi explicațiile medicului
Anomalii de orgine funcțională. Ce sunt și cum trebuie monitorizate în cazul bebelușilor
Când începe și cum se face prevenția parodontozei. Netratată, ajunge până la...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies