Explozie de pneumonii în spitalele de copii. Pediatru: Fac febră mare şi au tuse chinuitoare. Avem omul şi masca de oxigen


În spitalele de copii, medicii se confruntă în această perioadă cu multe cazuri de pneumonie, neobişnuite pentru luna septembrie şi pe care le întâlnesc de obicei în perioada de iarnă. Cei vulnerabili sunt de această copiii mai mari. Mulți dintre ei au nevoie de mască de oxigen.


Val neobişnuit de pneumonii în spitalele de copii

“Ne confruntăm cu o patologie absolut neobişnuită pentru luna septembrie, o patologie care seamănă foarte mult cu patologia de iarnă, cu forme de boli respiratorii joase, adică pneumonii, bronşiolite la copiii mici, cu forme severe, cu insuficienţă respiratorie acută la copii cu vârste variate, de obicei cei vulnerabili erau sugarii şi copiii mici.

Cei vulnerabili sunt  copiii mai mari

Acum avem copii cu insuficienţă respiratorie, copii de 5 ani, preşcolari, şcolari mici, neobişnuit. Probabil că patologia este favorizată de reluarea şcolii, în momentul în care ei merg la şcoală reiau colectivităţile şi nu merg strict în colectivitatea clasei, merg la cluburi, merg la cercuri, fiecare are aria lui de preocupări şi atunci vin în contact, o dată la şcoală, pe urmă cu cei de la judo, cu cei de la pictură, cei de la pictură merg în altă parte şi atunci transmiterea din punct de vedere epidemiologic este mult mai mare”, a explicat pentru news.ro Dr. Ana Maria Daviţoiu, medic primar pediatrie la Spitalul de copii Victor Gomoiu din Capitală.

Formele de boală sunt grave, faţă de anii precedenţi. Mulţi dintre copiii internaţi în această perioadă în spital sunt dependenţi de oxigen, fac aerosoli şi au analizele modificate,  cu sindrom funcţional respirator şi insuficienţă respiratorie. Cei mai mulţi dintre copii fac febră mare şi au tuse chinuitoare.

Sfaturile medicului pentru părinţi şi copii

Medicul spune că limitarea pe cât posibil a răspândirii bolii e cea mai bună variantă şi asta se face prin:

  • spălatul mâinilor,
  • tuşitul şi strănutatul în cotul mâinii,
  • nedistribuirea obiectelor de la unul la altul, alimente şi aşa mai departe,
  • cei bolnavi trebuie ţinuţi sub tratament şi izolaţi de colectivitatea care să zicem că este cu copii sănătoşi
  • purtarea de mască
  • automedicaţia nu este recomandată.

Dacă temperatura e înaltă, merge să-i administrezi un antitermic, dar dacă simptomatologia persistă sub formă de febră, de tuse, de modificare a stării generale, de dificultăţi de alimentaţie, de apetit şi aşa mai departe, atunci trebuie să ceară ajutorul cuiva.

Diferenţa faţă de boala Covid 19 se face foarte greu dacă cei mici nu sunt testaţi

La camera de gardă copiii fac testul Covid, astfel încât medicii să ştie cu exactitate ce este de făcut mai departe. Cazurile de covid la copii nu mai sunt acum atât de multe, faţă de perioada de acum două săptămâni.

Foto Imago

vezi emisiunile doctor de bine

Care este rolul fibrelor în organism și de ce este indicat să le consumăm
De ce este bine să nu consumăm carne atunci când avem febră. Sfatul medicului
Tot mai mulți tineri sunt diagnosticați cu cancer de colon. Screeningul bine făcut...
Cum apare anemia și care sunt principalele cauze. Cele mai multe boli cronice evoluează...
”Putem să nu mâncăm nimic 40 de zile”. Mihaela Bilic: ”Cu cât mâncăm mai...
Zgomotele auzite doar într-o singură ureche pot masca extrem de multe diagnostice....

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies