Felul în care tastăm spune multe despre noi! Descoperire inedită făcută de cercetătorii elvețieni


Comunicarea nonverbală este actul de a transmite un gând, un sentiment sau o idee prin gesturi fizice, postură și expresii faciale. Oamenii indică adesea cum se simt prin felul în care se poartă. Recent, cercetătorii elvețieni au descoperit că felul în care oamenii folosesc tastatura şi mouse-ul unui computer poate spune multe despre ei și trăirile lor interioare.


Astfel, modul în care scriem pe tastatură şi în care mişcăm mouse-ul pare să fie un indicator mai bun al nivelului nostru de stres decât frecvenţa cardiacă într-un mediu de lucru la birou.

Cum a decurs studiul

Cercetători de la Ecole Polytechnique Federale din Zurich (ETHZ) au monitorizat într-un laborator 90 de participanţi care efectuau sarcini de lucru apropiate de cele reale, precum planificarea unor şedinţe şi înregistrarea şi analiza unor date. Ei au înregistrat comportamentul mouse-ului şi al tastaturii fiecărui participant, precum şi frecvenţa lor cardiacă, totodată cerându-le cu regularitate participanţilor să spună cât de mult se simţeau stresaţi.

Descoperirile au fost neașteptate

Persoanele stresate scriau pe tastatură şi deplasau mouse-ul într-o manieră diferită de cea a persoanelor relaxate.

Persoanele stresate îşi deplasează mouse-ul mai des şi mai puţin precis şi acoperă distanţe mai mari pe ecran. Subiecții agitați fac mai multe erori atunci când scriau pe tastatură şi au tendinţa de a scrie în rafală, cu multe pauze scurte.

În schimb, persoanele relaxate, îşi iau mai puţine pauze, dar mai lungi, atunci când scriu pe tastatura PC-ului.

Zgomotul neuromotor

Legătura dintre stres şi comportamentul adoptat în timpul scrierii pe testatură şi al manevrării mouse-ului poate fi explicat prin teoria denumită a "zgomotului neuromotor". Creşterea nivelului de stres are un impact negativ asupra capacităţii creierului nostru de a trata informaţia. Acest lucru afectează şi capacităţile noastre motrice.

Foto Imago

vezi emisiunile doctor de bine

Otita este parte din răceală, spun medicii. Cum se tratează și de ce nu ajută...
Zâmbet sănătos: Cum poți să îți protejezi dinții și gingiile în vârsta...
„Și dinții de lapte dor”. Când trebuie dus copilul la stomatolog și ce probleme...
Mihaela Bilic, despre cât de sănătoasă este pâinea integrală pentru adulți...
Testarea infecției HPV se poate face simplu, acasă. Cum poate fi prevenit cancerul...
Prima operație pe creier realizată prin pleoapă. Pacient tratat de epilepsie la...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies