Modul de transmitere a variantei Omicron diferit faţă de cel al tulpinii Delta: "E momentul să trecem la FFP2 şi FFP3 în spaţiile închise"


Cercetătorul Octavian Jurma trage un nou semnal de alarmă asupra variantei Omicron, despre care experţii din întreaga lume spun că aceasta va deveni dominantă în toată lumea în lunile ce urmează. 


Octavian Jurma susţine că varianta Omicron nu este mai blândă decât varianta Delta şi, mai mult, aceasta tulpină din Africa de Sud are un mod diferit de transmitere decât Delta. 

”Rata de creștere Omicron față de Delta în Danemarca a ajuns la 600%! La fel si in Marea Britanie. O rată de dublare sub 2 zile este aproape imposibil de conceptualizat. Omicron se mișcă mai repede în Europa unde e iarnă decât în Africa de Sud unde este vară.

În Africa de Sud rata de dublare a scăzut la 3 zile, în continuare mult peste maximul din Delta. Îmi doresc și eu foarte tare să confirmam natura mai blândă a variantei Omicron. Nu pot însă nici sa ignor datele care vin din tot mai multe surse care ne spun ca este la fel de virulentă ca restul variantelor de pana acum și diferența între țări va fi dată de rata de vaccinare, demografie și măsurile luate de guverne.

Chiar dacă Africa de Sud se ferește să declare decese Omicron pentru că se simte pedepsită pentru că a declarat identificarea variantei B.1.1.529, avem deja 2 săptămâni consecutive de dublare a numărului săptămânal de decese și un număr mare de spitalizări care cresc mai rapid ca în Delta.

Europa este însă continentul care ne interesează cel mai mult. Danemarca are cel mai bun program de supraveghere genomica COVID-19 din lume. In imagine aveți datele legate de spitalizare in perioada 22 noiembrie - 12 decembrie (de la confirmarea Omicron).

În primul rând trebuie remarcat pentru cei care se întreabă de ce România este verde si Danemarca roșie daca sunt mai bine vaccinați ca noi, ca în Danemarca sub 1% din cazurile noi ajung în spital. Compară asta cu 3% din cazurile noi care în România ajung în cimitir și îți dai seama ce diferență face vaccinul.

Numerele sunt prea mici ca să avem statistici concludente însă sunt suficient de mari ca să ne dea o serie de răspunsuri preliminare.

Pentru a-şi susţine teoria, Octavian Jurma a explicat prin cifre exacte cum se răspândeşte de fapt această variantă din Africa de Sud. 

Procentul de spitalizare al cazurilor Omicron este însă 0.9%, similar celui cu alte variante (Delta) care este de 0.8%. Este însă ceva mai mare, nu ceva mai mic. Deci nici un semn de reducere a virulenței (veste proastă), dar pe de alta parte nici un semn că vaccinurile oferă o protecție mult scăzută față de spitalizare (veste buna pentru vaccinați).

Faptul ca nu vedem creșterea numărului de cazuri noi în categoria 0-4 din Africa de Sud se datorează probabil tot vaccinării și gradului crescut de conformare al părinților în Danemarca (primul grafic).

Acum veștile proaste

- Cei 28 de pacienți Omicron au produs 9 infectări la persoane internate în spital (infecție nosocomială) față de 1 produsă de cele 665 cei infectați cu Delta. Există tot mai multe cereri pentru ca varianta Omicron să fie declarată cu transmitere aeriană.

- Principala categorie de vârstă în care Omicron a dislocat Delta este 15-29 de ani. Se confirma deci creșterea numărului de cazuri la tineri observat și în Africa de Sud.

Concluzii

Așadar chiar dacă avem o brumă de vești bune pentru persoanele individuale, nu avem vești bune pentru autorități și spitale.

Daca autoritățile sunt odihnite și relaxate pentru că nu au făcut mare lucru în valul Delta și se pot mobiliza acum pentru valul 5, spitalele și medicii sunt dincolo de limita de rezistenta într-un moment în care ar trebui să se pregătească mult mai atent pentru valul Omicron decât pentru valul Delta.

Nu vreau sa îmi imaginez consecințele unui număr mare de focare în spitale în mijlocul valului 5", a explicat Octavian Jurma. 

Ce înseamnă transmisie aeriană sau aerogenă?

Cercetărul a explicat că noua variantă Omicron este mult mai contagioasă decât varianta Delta deoarece poate transport cantităţi mari de virus în particule mic. Mai mult, Omicron poate persista mult mai mult timp în aer. 

"Înseamnă că particule mult mai mici pot transporta cantități infecțioase de virus mai mari decât în cazul Delta. Aceste particule pot persista mai mult in aer și pot ajunge la distanțe mai mari de 2m.

Avem nevoie deci de filtre mai bune si de măști mai bune. E momentul sa trecem la FFP2 si FFP3 in spatiile închise. Măștile chirurgicale pot fi suficiente în spatiile deschise, însă în spatiile aglomerate FFP2 poate fi mai bună.

Masca este acum mijlocul primar de protecție fata de Omicron, indiferent daca ești vaccinat, trecut prin boală sau testat. La care se adaugă, distanțarea fizică (care trebuie mărită) și igiena (care rămâne aceeași).

PS

Stați departe de localurile care nu sunt riguroase cu scanarea codului QR. E mai bine sa îți cheltui banii în locurile care fac un efort suplimentar pentru siguranta ta și a familiei tale!”, spune Octavian Jurma. 

Sursa foto: shutterstock.com 

vezi emisiunile doctor de bine

Care este rolul fibrelor în organism și de ce este indicat să le consumăm
De ce este bine să nu consumăm carne atunci când avem febră. Sfatul medicului
Tot mai mulți tineri sunt diagnosticați cu cancer de colon. Screeningul bine făcut...
Cum apare anemia și care sunt principalele cauze. Cele mai multe boli cronice evoluează...
”Putem să nu mâncăm nimic 40 de zile”. Mihaela Bilic: ”Cu cât mâncăm mai...
Zgomotele auzite doar într-o singură ureche pot masca extrem de multe diagnostice....

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies