Noi teste medicale pentru românii care vor să se căsătorească


Românii care vor să se căsătorească ar urma să facă mai multe analize pentru a putea face acest pas. Astfel, proiectul de lege care ar urma să fie adoptat va impune creşterea numărului de teste medicale înainte de căsătorie. 


Membrii Comisiei pentru sănătate şi ei din Comisia pentru administraţie publică au adoptat cu majoritate de voturi un amendament care a fost propus de senatorul PSD Adrian Streinu Cercel, ce are în vedere mai multe teste medicale înainte de căsătorie. 

Ce vor trebui să prezinte la primărie românii care vor să se căsătorească

„La articolul 25 alineatul (3), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) Ofiţerul de stare civilă care primeşte declaraţia de căsătorie solicită viitorilor soţi să prezinte actele de identitate, certificatele de naştere, certificatele medicale privind starea sănătăţii acestora, care să facă dovada efectuării testării pentru Virus hepatitic B, Virus hepatitic C, Grup sanguin, Rh, Sifilis, TBC şi alte eventuale investigaţii decise de medicul de familie”.

Astfel, pentru obţinerea certificatului medical prenupţial, cei interesaţi vor trebui să prezinte rezultatele următoarelor analize:

  • virusul hepatitic B;
  • virusul hepatitic C;
  • grupul sanguin;
  • factorul Rh;
  • sifilis;
  • TBC.

În prezent pentru certificatul medical prenupţial se cer rezultatele unor analize medicale de sânge precum depistarea infecției cu HIV sau a sifilisului și a radiografiei pulmonare pentru diagnosticarea tuberculozei.

Sursa foto: shutterstock.com 

 

vezi emisiunile doctor de bine

Carina Coșăreanu, psiholog clinician: „Cearta de la bani în cuplu înseamnă...
Lucrul mai puțin știut de fumători. Ce se întâmplă în corp, de fapt
Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 21 aprilie 2024

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies