OMS a declanşat cel mai mare nivel de alertă în cazul variolei maimuţei. Boala este prezentă în peste 70 de țări


Variola maimuțelor a fost declarată urgență sanitară globală de către Organizația Mondială a Sănătății, în urma creșterii numărului de cazuri.  Până în prezent, în România au fost diagnosticați cu variola maimuței 20 de pacienți.


Urgență sanitară globală

Această clasificare este cea mai înaltă alertă pe care o poate emite OMS și vine ca urmare a unei creșteri a numărului de cazuri la nivel mondial. În prezent, mai există doar două astfel de urgențe sanitare:  pandemia de coronavirus și efortul continuu de eradicare a poliomielitei.

Aproape 17.000 de cazuri au fost raportate în prezent din 75 de țări. Recent, variola maimuţei a fost diagnosticată la doi copii din SUA. Simptomele variolei maimuţelor sunt de obicei febră mare, ganglioni limfatici umflaţi şi erupţii cutanate. Rareori fatală, infecţia dispare de obicei după câteva săptămâni.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), majoritatea cazurilor raportate se referă la bărbaţi care întreţin raporturi sexuale cu alţi bărbaţi, dar nu exclusiv. Oricine a avut un contact neprotejat cu o persoană infectată se poate infecta.

Vaccin împotriva variolei maimuţei

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat, vineri, că a aprobat utilizarea unui vaccin împotriva variolei pentru a-şi extinde utilizarea împotriva răspândirii variolei maimuţei.

Vaccinul Imvanex, produs de compania daneză Bavarian Nordic, a fost aprobat în Uniunea Europeană în 2013 pentru prevenirea variolei. Vaccinul a fost aprobat împotriva variolei maimuţei datorită asemănării dintre acest virus şi virusul variolei.

Cum se manifesta variola maimuței

Boala a fost depistată pentru prima dată la om în 1970, fiind mai puţin periculoasă şi contagioasă decât variola, eradicată în 1980.

Variola maimuţei se manifestă mai întâi cu febră mare şi progresează rapid la o erupţie cutanată, cu formarea de cruste. Cel mai adesea este benignă şi se vindecă în general de la sine după două-trei săptămâni.

Foto Imago

vezi emisiunile doctor de bine

Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 21 aprilie 2024
De ce e sănătoasă prăjeala în untură. Sfatul medicului
Trigliceridele mărite. Ce înseamnă și cum putem reduce numărul acestora

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies