Substanța chimică din apa potabilă care crește riscul de dezvoltare a tensiunii arteriale


Sănătatea inimii este un aspect care ne preocupă pe toți, căci inima ne menține în viață.

Sursă foto: Unsplash

Potrivit unui nou studiu, indiferent cât de atent ești la dietă și la exerciții fizice, s-ar putea să nu fie suficient pentru menținerea sănătății inimii, scrie Eatthis.com. Oamenii de știință au descoperit că anumite substanțe chimice predominante în apa potabilă sunt legate de creșterea riscului de hipertensiune arterială.

Expunerea la "substanțe chimice pentru totdeauna" - substanțele chimice artificiale prezente în alimente, apă și aer care nu se descompun ușor, cum ar fi substanțele perfluoroalchilice și polifluoroalchilice (PFAS) - poate crește riscul de hipertensiune (tensiune arterială ridicată) în cazul femeilor la vârsta mijlocie, arată un nou studiu publicat în revista Hypertension.

Cercetătorii de la Universitatea din Michigan au analizat dosarele medicale de la peste 1.000 de femei cu vârste cuprinse între 45 și 56 de ani, care au fost urmărite timp de aproape două decenii în cadrul Studiului privind sănătatea femeilor din întreaga națiune.

Când a început studiul, toți subiecții aveau tensiunea arterială normală. Între 1999 și 2017, 470 de femei au dezvoltat tensiune arterială ridicată. Oamenii de știință au descoperit că femeile care aveau niveluri ridicate ale tuturor celor șapte substanțe chimice PFAS în sânge atunci când a început studiul prezentau un risc cu 71% mai mare de a dezvolta hipertensiune arterială.

Substanțele PFAS sunt utilizate pentru a produce cosmetice, articole de îngrijire personală, cum ar fi șamponul și crema de ras, ustensile de gătit antiaderente, precum și haine și mobilier.

Sursă foto: Unsplash

vezi emisiunile doctor de bine

Super-alimentul la îndemâna oricui, care poate fi consumat și în post. Este o...
Otita este parte din răceală, spun medicii. Cum se tratează și de ce nu ajută...
Zâmbet sănătos: Cum poți să îți protejezi dinții și gingiile în vârsta...
„Și dinții de lapte dor”. Când trebuie dus copilul la stomatolog și ce probleme...
Mihaela Bilic, despre cât de sănătoasă este pâinea integrală pentru adulți...
Testarea infecției HPV se poate face simplu, acasă. Cum poate fi prevenit cancerul...

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies