Sute de copii au murit din cauza siropurilor de tuse contrafăcute. OMS cere măsuri imediate!


În decursul ultimelor patru luni, cel puţin şapte ţări au semnalat incidente în care au fost implicate siropuri pediatrice împotriva tusei eliberate fără reţetă, a precizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii.


Peste 300 de decese au fost asociate cu administrarea unor astfel de medicamente în trei dintre aceste ţări: Gambia, Indonezia, Uzbekistan. Cele mai multe dintre decese s-au înregistrat în rândul „copiilor sub cinci ani”.

Decesele copiilor din cauza leziunilor renale acute au început în iulie 2022 în Gambia, urmate de cazuri în Indonezia și Uzbekistan. OMS a declarat că decesele sunt legate de siropurile de tuse eliberate fără prescripție medicală pe care copiii le-au luat pentru boli comune și care conțineau o toxină cunoscută, fie dietilenglicol, fie etilenglicol.

Incidentele semnalate vizează contaminarea confirmată sau suspectată a unor siropuri de tuse fabricate în India, cu un conţinut ridicat de dietilen glicol şi de etilen glicol. OMS a lansat luni un apel la „o acţiune imediată şi coordonată” în vederea eradicării medicamentelor neconforme şi contrafăcute.

Solvenți industriali în medicamente contrafăcute

„Aceste substanţe contaminante sunt produse chimice toxice utilizate ca solvenţi industriali sau în soluţii antigel şi pot fi mortale chiar dacă sunt ingerate în cantităţi mici”, a avertizat OMS.

Fabricanţii de medicamente ar trebui „să cumpere doar excipienţi de calitate farmaceutică şi doar de la furnizori acreditaţi”, a subliniat OMS.

Problemele la nivel mondial cu medicamentele și echipamentele medicale contrafăcute s-au accentuat în timpul pandemiei de COVID-19 în contextul perturbării lanțurilor de aprovizionare și a lipsurilor apărute în primele luni ale răspândirii coronavirusului.

Foto Imago

vezi emisiunile doctor de bine

Prea mult curent electric într-o zonă din creier înseamnă epilepsie. Cum se pot...
Care sunt criteriile care stau la baza unui mic dejun sănătos, în funcție de vârstă
Vârsta la care trebuie să aibă loc primul control la stomatolog. Cum influențează...
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 21 aprilie 2024
De ce e sănătoasă prăjeala în untură. Sfatul medicului
Trigliceridele mărite. Ce înseamnă și cum putem reduce numărul acestora

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies