Testări gratuite pentru depistarea precoce a diabetului zaharat. Care sunt riscurile de a dezvolta o afecțiune cardiovasculară


Bolile cardiovasculare și diabetul zaharat reprezintă principala cauză a deceselor din cauze prevenibile și tratabile în România. Deși depistarea sa este simplă și nedureroasă, în multe cazuri diabetul zaharat rămâne nediagnosticat. Cum poți afla dacă ai diabet zaharat, gratuit.


Bucureşti - Ilfov este una dintre regiunile cu cea mai mare prevalență a diabetului zaharat, iar peste 70% dintre cazuri afectează persoane trecute de 60 de ani, preponderent femei. Deși depistarea sa este simplă și nedureroasă, mulți români evită analizele preventive. Astfel, numărul persoanelor care suferă de această afecțiune ar putea fi mult mai mare. 

Din aceste motive, Primăria orașului Otopeni, împreună cu Centrul de Diagnostic și Tratament MedIF lansează în luna septembrie o campanie gratuită de screening pentru depistarea precoce a diabetului zaharat și de evaluare a riscului de apariție a bolilor cardiovasculare. 

Campania se adresează locuitorilor din Otopeni și localitățile limitrofe și se va desfășura în orașul Otopeni pe parcursul a șase zile, în perioada 19-21 Septembrie în Parcul Central și în 22-24 septembrie, în Parcul Odăi.

În perioada pandemiei cu virusul SARS-COV-2, pacienții cronici nu au mai fost considerați o prioritate, mulți dintre aceștia suferind din cauza complicațiilor. Potrivit Comisiei Europene/Public Health, riscurile de a dezvolta un infarct miocardic acut sau un accident vascular cerebral au depășit cu mult riscurile de contractare a COVID-19 și, în prezent, bolile de inimă sunt principala cauză de deces la nivel mondial. 

Diabetul este unul dintre factorii majori de risc pentru bolile cardio-vasculare, alături de sedentarism, fumat sau obezitate. De altfel, într-o campanie de screening anterioară în cadrul clinicii noastre, am diagnosticat mai multe cazuri noi de diabet pe parcursul a două săptămâni”, declară dr. Cătălina Moinescu, cofondator al clinicii medicale MedIF.

Persoanele interesate vor putea obține rezultatele pe loc, imediat după recoltarea glicemiei. Spre deosebire de majoritatea investigațiilor pe bază de sânge, la măsurarea glicemiei în scop de screening nu este necesar ca pacienții să nu mănânce înainte de recoltare probelor de sânge. De asemenea, pacienții vor putea beneficia de măsurarea tensiunii arteriale și a pulsului pentru evaluarea riscului dezvoltării bolilor cardio-vasculare.

Investigațiile vor fi realizate de personal medical calificat și vor fi gratuite.

Boala cardiovasculară aterosclerotică reprezintă principala cauză de morbiditate şi mortalitate a pacienţilor diabetici. De aceea, diagnosticul precoce al diabetului zaharat, alături de tratamentul adecvat al acestuia, evaluarea periodică a riscului cardiovascular reprezintă principala metodă de reducere a morbidității și mortalităţii.

Programul Împreună pentru Sănătate este unul deosebit, prin scopul său, acela de a îmbunătăți starea de sănătate a populației generale și de a oferi sfaturi preventive legate de starea lor de sănătate. Este foarte important faptul că cetățenii pot avea acces în mod gratuit la investigații pe parcursul acestei campanii. Ne dorim să creștem gradul de conștientizare în ceea ce privește diabetul zaharat și bolile cardiovasculare în comunitatea noastră“, spune Gheorghe Constantin Silviu, primarul orașului Otopeni.

vezi emisiunile doctor de bine

Care este rolul fibrelor în organism și de ce este indicat să le consumăm
De ce este bine să nu consumăm carne atunci când avem febră. Sfatul medicului
Tot mai mulți tineri sunt diagnosticați cu cancer de colon. Screeningul bine făcut...
Cum apare anemia și care sunt principalele cauze. Cele mai multe boli cronice evoluează...
”Putem să nu mâncăm nimic 40 de zile”. Mihaela Bilic: ”Cu cât mâncăm mai...
Zgomotele auzite doar într-o singură ureche pot masca extrem de multe diagnostice....

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies