Unde a apărut de fapt varianta Omicron a Covid-19, înainte de a fi depistată în Africa de Sud


Ţara în care ar fi apărut prima oara Omicron nu este Africa de Sud, aşa cum se credea iniţial. Date de ultimă oră ale cercetătorilor dau peste cap această teorie.


 

Despre Omicron, cea mai nouă tulpină a SARS-CoV-2, care i-a băgat înalertă pe virusologi şi pe infecţionişti, s-a aflat în urmă cu câteva săptămâni. Ea a fost depistată în Africa de Sud, însă datele strânse de cercetători indică faptul că ea a fost prezentă încă din luna ocbombrie, în altă parte.

În ce ţară ar fi apărut Omicron

Contrar celor anunţate în ultimele zile, tulpina Omicron ar fi originară din Nigeria, unde primele cazuri au apărut încă din octombrie 2021. Cel puţin asta indică secvenţierile retroactive, făcute în cazul unor persoane din această ţară.

"Secvenţierea retroactivă a cazurilor confirmate anterior în rândul călătorilor care au venit în Nigeria a identificat, de asemenea, varianta Omicron în rândul eşantionului colectat în octombrie 2021", se arată într-un comunicat al Centrului nigerian pentru controlul bolilor (NCDC).

Prin urmare, cercetătorii au concluzionat că Omicron a ciculat deja prin mai multe ţări înainte de a fi depistat în Africa de Sud. Singurele lucruri care se ştiu deocamdată despre Omicron este că are o contagiozitate mai mare şi tocmai de aceea specialiştii se tem că ar fi rezistentă la formulele de vaccin existente şi că ar putea fi mai letală. Totuşi, pentru a nu crea panică, cercetările continuă înainte de a fi făcut un anunţ oficial şi ferm despre cât este de periculoasă, de fapt, această nouă tulpină.

Omicron apare în tot mai multe ţări

După aflarea existenţei acestei noi tulpini, secvenţierea probelor recoltate de la pacienţi depistaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 a început să indice prezenţa ei în tot mai multe ţări. În Eurpa a fost raportată prima oară în Belgia, dar s-a descoperit şi la pacienţi din alte ţări, între care Marea Britanie, Germania, Italia, Portugalia, Danemarca, Suedia, Olanda, Spania, Austria şi, cel mai recent, Franţa.

Arabia Saudită a descoperit, de asemenea, un prim caz de contaminare cu noua variantă de SARS-CoV-2: un bărbat întors dintr-o ţară din zona nord-africană.

Noua tulpină a ajuns deja şi în America Latină, Brazilia raportând un prim caz de infectare cu Omicron: un misionar care trăieşte în Africa de Sud şi care este deja internat într-un spital din Sao Paolo, cel mai mare oraş din această ţară.

Când ar putea ajunge Omicron în România

Şi specialiştii din România se aşteaptă ca în curând să avem primele cazuri de infectare cu noua variantă a coronavirusului. Dr. Adrian Marinescu, infecţionist la Institutul "Matei Balş", a apreciat că este doar o chestiune de timp şi că în cel mai optimist scenariu se va dovedi că această nouă formă a virusului nu provoacă forme severe de Covid-19. Totuşi, medicul îndeamnă la precauţie şi responsabilitate şi atrage atenţia că pentru moment există doar dovezi că noua tulpină are un grad mai mare de contagiozitate, deci prezintă un risc de transmitere comunitară mai rapidă. Cât de periculoasă este, de fapt, urmează să se stabilească abia peste câteva săptămâni, când se vor strânge suficiente date oficiale în legătură cu comportamentul ei.

Trebuie, categoric, să fim prudenţi, dar nu înseamnă că va schimba mult datele problemei pentru aceste sărbători de iarnă, în România cel puţin”, spune dr. Adrian Marinescu.

Sursa foto: shutterstock.com 

vezi emisiunile doctor de bine

Care este rolul fibrelor în organism și de ce este indicat să le consumăm
De ce este bine să nu consumăm carne atunci când avem febră. Sfatul medicului
Tot mai mulți tineri sunt diagnosticați cu cancer de colon. Screeningul bine făcut...
Cum apare anemia și care sunt principalele cauze. Cele mai multe boli cronice evoluează...
”Putem să nu mâncăm nimic 40 de zile”. Mihaela Bilic: ”Cu cât mâncăm mai...
Zgomotele auzite doar într-o singură ureche pot masca extrem de multe diagnostice....

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies